Distracţia săracului

Românii au stat mai mult în faţa televizorului în 2009 şi 2010 – ne spun instituţiile care măsoară audienţele. Sunt exact anii în care s-a făcut resimţită criza şi la noi. Dacă în 2005, 2006, 2007 consumul mediu al românului era similar cu cel al oricărui alt european (adică în jur de 3,5 ore pe zi), în anii crizei economice s-a ajuns la o medie de aproximativ 4,2 ore.

Televizorul este distracţia săracului - şi semnificativ e că, în reportajele din casele oamenilor amărâţi, vedem la loc de cinste televizorul pornit (uneori chiar plasmă), oricât de mare e mizeria din jur. Tot aşa, sunt celebre fotografiile cu blocuri confort trei, înconjurate de gunoaie, dar pline de antene parabolice. Să nu ai ce să mănânci sau cu ce te îmbrăca se mai poate, dar să fii privat de televizor e ceva dincolo de orice închipuire!

Dacă ne întoarcem la cifre, vedem că, deşi a crescut consumul de televiziune pe toată ziua, în primetime (19.00-24.00) media a rămas neschimbată - în jurul valorii de 1,4 ore. Asta înseamnă că cei care au făcut să crească valorile sunt cei care se uită la televizor în restul zilei, când un „om al muncii" e la serviciu. Adică cei care nu au job. Prin urmare, cifrele reflectă disponibilizările făcute în perioada aceasta de criză. Sau oamenii au preferat să rămână în casă în week-end, să se uite la TV, în loc să iasă şi să cheltuiască (la restaurant, la munte sau la mare).

Televiziunea e, deci, cea mai accesibilă distracţie. În plus, în cazul ei se potriveşte cel mai bine nu sloganul „Te uiţi şi câştigi!", ci „Te uiţi şi uiţi de tine!". Ca o băutură sau un drog, dar mult mai ieftin. Stai în fotoliu, iar micul ecran are un rol de hipnotizator. Pentru câteva ore, uiţi că eşti fără serviciu, că ai de plătit rată la casă şi nu ai de unde să faci rost de bani, că viaţa ta a ajuns într-o fundătură. Priveşti silicoanele asistentelor lui Capatos şi cele două ţeste bărbăteşti tunse chilug şi ai impresia că viaţa ta are, dintr-odată, un sens. Care este acela - asta deja nu mai contează!