Colegul de cameră al lui Gheorghe Dinică: „A fost copil de ţigancă... Pe 4 aprilie 1944, o explozie i-a aruncat camarazii prin copaci, cu maţele atârnânde“

Izbitoare personalitate artistică, Gheorghe Dinică (1934-2009) a absolvit în 1961 Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, la clasa profesoarei Dina Cocea.

"Primul meu rol a fost cu o trupa de amatori de la Poştă, iar eu interpretam rolul Locotenentului Stamatescu din piesa «Titanic-vals» de Tudor Muşatescu. Eram pe scenă şi parcă visam. Nici nu ştiam ce se întâmplă cu mine. La un moment dat, m-au trezit nişte aplauze din sală", îşi amintea el.

Gheorghe Dinică a jucat pe scenele Teatrului Mic, Teatrului de Comedie, Teatrului Bulandra, Teatrului Naţional Bucureşti, Teatrului Odeon. În ceea ce priveşte cariera sa cinematografică, el a jucat în peste 60 de producţii. A debutat în "Străinul" şi au urmat filme precum "Felix şi Otilia", "Un comisar acuză", "Cu mâinile curate", "Prin cenuşa imperiului", "Secretul lui Bachus", "Bietul Ioanide", "Ultima noapte de dragoste", "Cel mai iubit dintre pământeni", "Patul conjugal", "Patul lui Procust", "Orient Express", "Filantropica".

Unul dintre colegii săi de generaţie a fost şi Papil Panduru, un mare actor despre care astăzi se vorbeşte mult prea puţin. Într-un amplu interviu acordat "Weekend Adevărul", Panduru şi-a reamintit câteva amănunte inedite legate de Gheorghe Dinică.

"Cu Dinică am fost chiar coleg de cameră la cămin patru ani de zile! Imens ca actor, l-am respectat enorm. Dar ca şi coleg era uneori ciudat. Toată seara îşi aranja părul în oglindă, uite aşa (îl imită). Se studia...Luam şi eu de la Teatrul Naţional câte 6 lei pe repetiţie şi câte 12 lei pe spectacol. Odată pe lună se strângeau nişte bănuţi. Cum ajungeam la cămin, mă lua în primire: ,,Oltene, luaşi ceva?“. Luai, mă! ,,Hai!“. Şi mergeam vizavi de cămin, Dorobanţilor colţ cu Ştefan cel Mare. Era o cârciumă. Eu mă duceam cu el, dar mi-era frică de băutură…Toată seara stăteam şi-l păzeam. A fost copil de ţigancă, el mi-a povestit. Pe 4 aprilie 1944, când Bucureştiul a fost bombardat de anglo-americani, o bombă a căzut chiar lângă locul în care se juca el cu prietenii. Explozia i-a aruncat camarazii prin copaci, cu maţele atârnânde. El a văzut toată tărăşenia. Sigur că a rămas marcat! (oftează) L-am întâlnit ultima dată chiar aici, pe o stradă din centrul Bucureştiului. M-am dus în spatele lui şi i-am zis: Ce faci, neică? ,,Plictiseală“. Atât mi-a răspuns! Avea ciudăţenile lui....". 

Citeşte interviul complet cu actorul Papil Panduru