Ce filme puteţi vedea online: „Vrem să-i încurajăm pe oameni să stea acasă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Opt filme, distribuite de Bad Unicorn, între care „Despre trup şi suflet“, în regia lui Ildikó Enyedi, „Tărâmul Binecuvântat“, de Francis Lee, „Dovlatov“, regizat de Alexey German Jr, „Utoya: 22 iulie“, în regia lui Erik Poppe, sunt acum disponibile online pe platforma Vimeo.

Producţiile sunt puse la dispoziţie publicului, la cerere, pe https://vimeo.com/badunicorn.

„Într-o perioadă în care mare parte din cinematografe s-au închis vrem să-i încurajăm pe oameni să stea acasă. Filmele de autor sunt foarte puţin prezente pe platformele comerciale, iar soluţia la cerere ni s-a părut cea mai potrivită. Ne continuăm politica de descurajare a piratării şi punem astfel la dispoziţia publicului filme de calitate, care respectă drepturile de autor, la un preţ mai mic decât cel al unui bilet de cinema“, spun reprezentanţii Bad Unicorn.

Un bilet online la filmele Bad Unicorn este 3 dolari, iar utilizatorul poate vedea filmul într-un interval de trei zile.

„Despre trup şi suflet“, primul lungmetraj regizat de Ildikó Enyedi după o pauză de 18 ani, a avut premiera mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin 2017, în cadrul competiţiei internaţionale, unde a câştigat premiul cel mare, Ursul de Aur. Traseul filmului a mers până la Oscar, unde a fost nominalizat la categoria Cel mai bun film străin. Povestea atipică de dragoste a avut succes de public în România şi a câştigat premiul pentru Cel mai bun film european al anului în cadrul galei Premiilor Gopo.

„Tărâmul binecuvântat“, în care actorul român Alec Secăreanu joacă rolul principal, este unul dintre cele mai discutate şi apreciate filme ale anului 2017: lăudat în presa internaţională, selectat şi premiat la un număr impresionant de festivaluri: Premiul pentru regie la Sundance Film Festival, Männer Jury Award la Berlinale, Best British Feature Film la Edinburgh International Film Festival, Premiul Special al Juriului la TIFF Cluj, 11 nominalizări la 10 categorii la British Independent Film Awards, cele mai importante premii ale industriei independente de film din Marea Britanie.

„Atelierul“, cel de-al optulea lungmetraj al renumitului regizor francez Laurent Cantet, a avut premiera mondială la Cannes 2017, în prestigioasa secţiune Un Certain Regard. Filmul este o reprezentare fidelă a generaţiei tinere de azi şi a problemelor cu care se confruntă, în contextul transformării radicale a societăţii şi a culturii.

„Dovlatov“, povestea renumitului scriitor rus Sergei Dovlatov, a avut premiera mondială în cadrul competiţiei internaţionale la Berlinale 2018, unde a primit Ursul de Argint pentru Contribuţie Artistică şi Berliner Morgenpost Readers’ Jury Award.

„Utøya - 22 iulie“ urmăreşte prin intermediul unui personaj fictiv de 19 ani, Kaja, cele 72 de minute interminabile în cursul cărora extremistul de dreapta a urmărit şi împuşcat tinerii prinşi fără scăpare pe insuliţa din apropiere de Oslo, pe 22 iulie 2011. Arătat în premieră mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin 2018, în cadrul competiţiei internaţionale, filmul a avut un puternic impact atât în rândul spectatorilor, cât şi al presei.

„Vinovatul“, filmul de debut al cineastului danez Gustav Möller a avut premiera mondială în competiţia oficială de la Sundance Film Festival 2018, unde a câştigat Premiul Publicului. Traseul festivalier al filmului a continuat cu Rotterdam IFF, Transilvania IFF, Montclair IFF, Seattle IFF, festivaluri unde „Vinovatul/ The Guilty“ a câştigat acelaşi trofeu: Premiul Publicului. Filmul a fost propunerea Danemarcei la Premiile Oscar 2019 şi s-a aflat pe lista scurtă a nominalizărilor.

Lansat internaţional în cadrul secţiunii Quinzaine des réalisateurs a Festivalului de la Cannes, „Păsări Călătoare“ s-a aflat pe lista scurtă a filmelor nominalizate la Oscar în 2019. Cel de-al patrulea lungmetraj semnat de Ciro Guerra şi Cristina Gallego spune povestea lui Rapayet şi a clanului din care face parte - printre primii stăpâni ai traficului de marijuana.

Prezentat în premieră şi premiat cu trofeul „Magic Lantern“ în secţiunea Orizzonti a Festivalului de Film de la Veneţia, Amanda, cel de-al treilea film al lui Mikhaël Hers spune povestea lui David (Vincent Lacoste) şi a Amandei, nepoata sa de 7 ani. După ce trec împreună printr-un eveniment tragic, cei doi construiesc o relaţie solară, plină de tandreţe, în care fiecare dintre ei învaţă să devină mai bun pe măsura trecerii timpului.

#StămAcasă cu TIFF Unlimited 

De asemenea, platforma TIFF Unlimited pune la dispoziţie o serie de filme italieneşti şi producţii premiate la marile festivaluri de film internaţionale, documentare şi scurtmetraje româneşti. 

„Pentru că e important să #StămAcasă în aceste vremuri tulburi, pentru că ne gândim la tragedia fulgerătoare care a lovit Italia, pentru că avem mai mult timp liber ca niciodată şi pentru că, de ce nu, ne va face bine să uităm puţin de realitate şi să evadăm în cinema, vă invităm să redescoperiţi platforma TIFF Unlimited, unde vă aşteptăm cu un program de filme italiene, dar şi cu titluri premiate în marile festivaluri internaţionale sau trecute prin TIFF, grupaje de comedii sau documentare, toate menite să vă aline această neobişnuită perioadă de izolare socială“, anunţă reprezentanţii platformei.  

Printre titluri se numără „La Grande Belleza“, „Youth“, „Despre oameni şi melci“, în regia lui Tudor Giurgiu, „Wild Tales“ şi „Under The Tree“.  

Mai multe pentru tine:
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Chinul de nedescris trăit de o adolescentă răpită din camera ei, documentar pe Netflix. Agresorul spunea că e un profet trimis de Dumnezeu. Ce i-a făcut în captivitate un an de zile
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
A fugit într-un suflet și-a făcut un gest care-a topit inimile fanilor ei! „Kate este extraordinară!”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri