Când are premiera în cinema comedia „Miami Bici“, despre doi români care fug după „visul american“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Codin Maticiuc şi Matei Dima joacă rolurile principale în comedia „Miami Bici“

„Miami Bici“, filmul de comedie produs de Codin Maticiuc, în regia lui Jesus del Cerro, va avea premiera în cinematografele din România pe 21 februarie.

„Miami Bici“ este o producţie independentă şi primul proiect cinematografic ale cărui scenariu şi producţie poartă semnătura lui Codin Maticiuc, regia aparţinându-i lui Jesús del Cerro. Lungmetrajului i s-a alăturat şi Alex Coteţ, în calitate de co-scenarist. Totodată, Codin joacă şi rolul principal în film, alături de Matei Dima. 

„Miami Bici“ este o comedie filmată în cea mai mare parte în Statele Unite, care urmăreşte călătoria peste ocean, plină de peripeţii, a lui Piciu (Codin Maticiuc) şi Bilă (Matei Dima). Ei pleacă la Miami în mijlocul iernii, pentru a trăi atât „visul american“, cât şi visul românesc de a se îmbogăţi rapid. Odată ajunşi în Statele Unite, cei doi intră într-o situaţie complicată din cauza lui Mişu, un român de cea mai joasă speţă, stabilit în Florida, care deţine afaceri suspecte. 

Din distribuţie mai fac parte Florin Piersci Jr., Letiţia Vlădescu, Arami Malaise, Chloe Malaise, actriţa care s-a făcut remarcată în filmele „Existence“, „Dream Killer“ şi „A Christmas Carol“, dar şi Rene Toledo Jr, actor şi inginer de sunet care a lucrat de-a lungul timpului cu nume mari din industria muzicii, precum Gloria Estefan, Tony Bennett, Marc Anthony, Pitbull şi Miley Cyrus.

„Nu am muncit mai mult la nimic în viaţa asta. În acest film mi-am pus toate visurile, speranţele, sudoarea şi o mare parte din bani. Este un film făcut cu multă pasiune şi cu mulţi prieteni care au pus umărul. Ideea mi-a venit în timp ce mă aflam la Miami, în iarna 2017-2018, în casa unui prieten care s-a şi oferit să mă ajute. Atunci am scris şi primul draft al scenariului. M-am întors în ţară, am luat legătura cu Matei Dima şi cu Jesus şi de aici a început totul“, a povestit Codin Maticiuc. 

„Comediile mi se par cel mai dificil gen, dar în momentul în care rezultatul este bun, nimic nu se poate compara cu o sală de cinema plină, care râde în hohote. Românii iubesc comediile, de aceea am ales să lucrez foarte mult aici. Am regizat şi produs în România foarte multe filme de acest tip, cu succes la public. Când am citit scenariul pentru «Miami Bici», mi-am dat seama că are toate elementele unei comedii de succes: actori foarte buni, scenariu excelent, dialoguri inteligente, acţiune şi locuri fascinante. Oamenii sunt principalul motiv pentru care eu fac filme. Iubesc să văd cinematografele pline şi să văd că ei se bucură de poveste, că urmăresc drumul personajelor, că se emoţionează şi se bucură“, a spus regizorul Jesus del Cerro.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă