Cameleonul necesar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

E un film mai puţin celebru al lui Woody Allen, dacă nu chiar unul uitat, dar este printre preferatele mele. Mi se pare o minunăţie de film!

Se numeşte „Zelig" şi este construit ca un documentar despre un personaj cică celebru în anii '20, Leonard Zelig. Apar filmări sau fotografii de epocă, documente, decupaje din presa vremii sau mărturii ale diferitelor personaje - de la anonimi până la oameni de cultură celebri, cum ar fi Susan Sontag sau F. Scott Fitzgerald. Inclusiv vocea din off imită tonul celor care comentau documentarele de altădată. Bineînţeles, totul e ficţiune. Zelig e un caz special de om-cameleon, capabil să se comporte şi să gândească exact ca interlocutorii săi, ba chiar să le împrumute înfăţişarea. Într-un grup de aristocraţi, Zelig e rafinat şi cu idei republicane, pe lângă oameni simpli are un limbaj necioplit şi adoptă convingeri democrate, iar într-un grup de gangsteri veniţi să se distreze într-un local ilegal pare un tip dur. Mai mult, în compania unor oameni supraponderali Zelig ia pe loc mai multe kilograme, pe lângă oameni de culoare i se schimbă pielea, iar în cartierul chinezesc capătă trăsături asiatice.

Altfel, ni se spune că e „fiul unui actor de limbă idiş" şi că în copilărie micul Leonard a fost „terorizat constant de antisemiţi".Personajul este arestat la un moment dat de poliţie, care, pentru că nu ştie ce să facă cu el, îl internează la spitalul Manhattan din New York. Acolo, cazul este preluat de medicul Eudora Fletcher, care-l studiază asiduu. Sub hipnoză, pacientul mărturiseşte că-şi însuşeşte caracteristicile persoanelor din preajma sa pentru că astfel se simte în siguranţă şi că tot ce vrea e să fie plăcut.

Desigur, acest personaj e metafora evreului din toate timpurile, constrâns să fie ca ceilalţi, pentru a se integra, pentru a trece neobservat şi astfel pentru a scăpa de prigoană. Cu toate acestea, în lumea de astăzi, cu toţii - evrei sau ne-evrei - suntem de fapt Zelig. Cu toţii, când ieşim pe uşa casei, ne punem o mască „de lume", cu ajutorul căreia sperăm să supravieţuim în jungla cotidiană. Unii reuşesc, alţii nu. Totul depinde, desigur, de talentele cameleonice.

Info

Zelig (SUA, 1983)
Regia: Woody Allen
Cu: Woody Allen, Mia Farrow, Stephanie Farrow, Erma Campbell
MGM, miercuri (15 septembrie), ora 21.30

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?