"Bătrânii" oscarizaţi ai fraţilor Coen, acum la Bucureşti

La numai câteva zile după ce noctambulii din România au putut urmări în direct fastuoasa ceremonie de la "Kodak Theater", din Los Angeles, unde, la marea gală a Oscarurilor, ajunsă la a 80-a

La numai câteva zile după ce noctambulii din România au putut urmări în direct fastuoasa ceremonie de la "Kodak Theater", din Los Angeles, unde, la marea gală a Oscarurilor, ajunsă la a 80-a ediţie, "Nu există ţară fără bătrâni" a primit distincţia supremă - pentru cel mai bun film - alături de trei alte premii (cea mai bună regie, cel mai bun scenariu adaptat şi cel mai bun rol secundar masculin), iată că spectatorii români au prilejul acum de a se convinge nemijlocit că membrii Academiei Americane de Film au făcut alegerea justă.

Nu este de altfel un caz singular, din cele cinci pelicule nominalizate pentru premiul principal, publicului românesc, cu precădere bucureştean, i-au mai fost prezentate până în prezent şi mai pot fi vizionate în continuare "Remuşcare", "Juno" şi "Michael Clayton", iar marele perdant "Va curge sânge" (There Will Be Blood) este programat pentru ultima decadă a lunii martie.

Globalizarea nu reprezintă, într-adevăr, o vorbă goală pentru suflarea noastră cinefilă. Anul acesta, pentru prima oară, transmisia în direct a galei s-a făcut, din păcate, fără traducere, dar, din fericire, şi fără explicaţiile şi comentariile din studio, uneori inutile, alteori penibile.

Undeva în peisajul dezolant al Texasului

Revenind la "Bătrânii" premiaţi, ne aflăm în faţa unui exemplu clar a ceea ce americanii numesc "pulp fiction", adică ficţiune de senzaţie, termen care a căpătat circulaţie internaţională graţie extraordinarului film cu acelaşi nume al lui Quentin Tarantino. Senzaţie, da, dar de cea mai bună factură, senzaţie la superlativ.

Este meritul fraţilor Joel şi Ethan Coen de a fi avut ideea adaptării, pentru ecran a romanului "No Country for Old Men" al lui Cormac McCarthy, la ora actuală unul dintre cei mai buni autori americani de literatură nu numai de senzaţie, ci de literatură pur şi simplu.

Fraţii Coen şi-au început cariera în 1984, cu "Blood Simple", un thriller "noir", a cărui acţiune se petrecea într-o mică aşezare din Texas. Acum, 24 de ani mai târziu, deveniţi faimoşi şi impulsionând, prin exemplul lor, şi alţi fraţi (fraţii Wachowski, fraţii Farelly) să facă filme împreună, se reîntorc în Texasul debutului, mai "noir" decât oricând.

Tema ultimului lor film nu este neapărat inedită. A mai întâlnit-o, de pildă, în pelicula lui Sam Peckinpah, "The Getaway" (Lovitura), după un roman de Jim Thompson, una din marile figuri ale scrierilor de pulp fiction. În linii esenţiale, este vorba despre un ins care se pomeneşte pe neaşteptate în posesia unor droguri sau a unei mari sume de bani aparţinând unor gangsteri dornici de a-şi recupera cu orice preţ ceea ce le aparţine, între ei şi găsitor urmând o cursă pe viaţă şi pe moarte.

Şeriful, albul sărac şi killerul psihopat

Ne aflăm, aşadar, undeva în Texas, la începutul anilor '80. Un peisaj dezolant, punctat de nume familiare din mitologia westernurilor - Rio Grande,El Paso, Eagle Pass - zonă de reputaţie îndoielnică de la graniţa Americii cu Mexicul.

Filmul este structurat pe mai multe piste narative. Una dintre ele se focalizează asupra bătrânului şerif, Ed Tom Bell (Tommy Lee Jones), un om cu faţa brăzdată de zbârcituri, care a văzut multe la viaţa lui şi care filozofează asupra valului de crime şi violenţe devenit de nesuportat.

A doua pistă urmăreşte tribulaţiile unui alb sărac, veteran al războiului din Vietnam, Lewelyn Moss (Josh Brolin, a cărui fizionomie ne aminteşte de Nick Nolte în anii tinereţii), care locuieşte într-o remorcă auto alături de tânăra sa soţie. Şi care, plecat la vânătoare, va da peste mai multe cadavre de mexicani, ca urmare a unei răfuieli sângeroase legate de o tranzacţie cu droguri eşuată nu se ştie din ce pricină.

În apropierea lor, o valiză cu aproape vreo două milioane de dolari. Şi-o va însuşi fără prea multe şovăieli şi, trimiţându-şi soţia la mama ei, pentru a o pune la adăpost, va încerca să se piardă în decor, convins că posesorii banilor vor căuta să-şi recapete avutul.

A treia pistă merge pe urmele unui peisaj terifiant, un killer sadic, cu o tunsoare ciudată şi voce molcomă, decis să redobândească banii şi drogurile. O figură primitivă, pentru care viaţa semenilor nu valorează doi bani (adesea va pune victimele avute în vedere să dea cu banul dacă vor supravieţui sau nu) şi care are ca armă de predilecţie un dispozitiv pneumatic, folosit la abatoare pentru uciderea vitelor.

Actorul spaniol Javier Bardem are o creaţie halucinantă în rolul acestui psihopat cu nume imposibil de pronunţat, Chigurth, şi înfăţişare de coşmar, care va urmări spectatorul multă vreme după ce părăseşte sala. Oscarul care îi răsplăteşte această creaţie nu a fost pus de nimeni o singură clipă sub semnul îndoielii.

Meditaţie asupra violenţelor lumii moderne

De la început şi până la sfârşit se simte în aer o tensiune permanentă, subliniată de recuzita obişnuită: urmăriri, schimburi de focuri, asasinate. Dincolo însă de asemenea elemente clasice ale unui thriller, "Nu există ţară pentru bătrâni" este o meditaţie gravă asupra unei lumi a violenţelor şi crimei şi, în acelaşi timp, un studiu de caz, cazul unui produs tipic al acestei lumi, o fiinţă înspăimântătoare, de o cruzime inimaginabilă, pentru care asasinatul devine un scop în sine.

Opusul lui este bătrânul şerif, fidel valorilor morale de odinioară şi care asistă neputincios la dezagregarea acestor valori. Pentru cei ca el, "bătrânii" care nu se pot împăca cu noile stări de lucruri, nu mai e loc într-un ţinut al dezumanizării, al lipsei de respect pentru viaţa omului. Puţinii supravieţuitori ai vechii lumi sunt condamnaţi pieirii... O imagine splendidă însoţeşte acest film sumbru, neliniştitor, care în subtext se dovedeşte a fi o parabolă asupra incapacităţii societăţii moderne de a înfrâna pulsaţiile crimei şi ale neîndurării.