Academia franceză de film, intens criticată după ce Polanski a primit 12 nominalizări la premiile César: „Tot atâtea femei l-au acuzat de viol“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nominalizările primite de filmul „J’accuse“ al lui Roman Polanski la premiile César au stârnit critici dure la adresa Academiei franceze, informează BBC.

Cel mai recent film al regizorului găsit vinovat pentru corupere de minori în urmă cu peste patru decenii a primit 12 nominalizări la cea de-a 45-a ediţie a galei premiilor César, inclusiv pentru regie.

Lista completă a nominalizărilor 

Cineastul de origine poloneză, în vârstă de 86 de ani, a fost găsit vinovat de justiţia americană, în 1978, pentru că a întreţinut relaţii sexuale cu o fată în vârstă de 13 ani, Samantha Geimer. El a recunoscut fapta, a petrecut 42 de zile în închisoare, apoi a fugit din Statele Uniteîn Franţa. De atunci, el se află în exil, iar în ultimii ani i-au fost aduse mai multe acuzaţii. În 2018, a fost exclus din Academia americană de film.

Alain Terzian, şeful Academiei franceze, a susţinut că, în acordarea premiilor, forul nu trebuie să ia o poziţie privind moralitatea.

Céline Piques, purtătoare de cuvânt a organizaţiei feministe Osez le Féminisme, a declarat pentru postul de televiziune francez LCI: „Sunt şocată. Cei 400 de profesionişti din cinematografie care au votat această nominalizare l-au aplaudat pe Polanski cu 12 selecţii - 12 este şi numărul femeilor, astăzi, care l-au acuzat pe Roman Polanski de viol. Nu este vorba despre moralitate, este vorba despre justiţie“.

„J'Accuse“, premiat cu Leul de Argint la Veneţia 2019, îl are în rol principal pe actorul francez Jean Dujardin, premiat cu Oscar pentru prestaţia din „The Artist” (2012), care interpretează rolul ofiţerului de contraspionaj Georges Picquart care a dovedit că evreul Alfred Dreyfus, căpitan, a fost acuzat pe nedrept de spionaj pentru Germania. Cazul a divizat Franţa timp de mai mult de un deceniu, începând cu 1894.

Filmul, din distribuţia căruia fac parte Emmanuelle Seigner şi Louis Garrel, este o adaptare după romanul omonim al lui Robert Harris apărut în 2013. Harris este coscenarist şi a mai colaborat cu Polanski la „The Ghost Writer“ (2010), cu Ewan McGregor şi Pierce Brosnan în distribuţie.

Academia franceză de film, din nou în centrul unei controverse din cauza lui Polanski 

În noiembrie 2019, actriţa Valentine Monnier a declarat pentru cotidianul francez Le Parisien că Polanski a violat-o în 1975, când se aflau la o cabană de ski în Gstaad (Elveţia). La acel moment, ea a avea vârsta de 18 ani. Cineastul a transmis prin intermediul unui avocat că respinge acuzaţia de viol făcută de o actriţă franceză şi că ia în calcul acţionarea în judecată a ziarului Le Parisien.

Nu este prima dată când Academia César se află în centrul unei controverse din cauza lui Polanski. În 2017, el a fost ales să fie preşedintele juriului, însă a fost nevoit să renunţe, după ce decizia a stârnit un val de critici.

Autorităţile americane au încercat în mai multe rânduri să obţină extrădarea lui Polanski, care are cetăţenie franceză şi poloneză.

Franţa nu îşi extrădează cetăţenii, iar o curte de justiţie din Polonia a respins o cerere venită din partea SUA când Polanski filma în Cracovia în 2015.

În 2017, Samantha Geimer a declarat în faţa unei curţi de justiţie americane că l-a iertat pe Polanski şi că vrea să depăşească situaţia, însă curtea a refuzat cererea ei.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG