Cum s-a născut emoticonul Smiley. A fost vândut pe nimic de creatorul lui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Smiley Face a împlinit 57 de ani FOTO Shutterstock

Viaţa ar fi de neînchipuit astăzi fără emojis, „figurinele“ pe care le folosim ca să transmitem diverse reacţii în mediul online. Primul dintre ele, Smiley, a ajuns la „venerabila“ vârstă de 57 de ani.

Emoticon este prescurtarea a două cuvinte: emotion şi icon, iar în română este folosit, rar, ce-i drept, termenul emotigramă (emoţie şi pictogramă). Pentru mulţi dintre noi, pare că fac parte din viaţa noastră dintotdeauna, dar sunt o invenţie relativ recentă.

Emoticonul Smiley, Smiley Face sau Faţa zâmbitoare, cum mai este denumit, a fost creat în 1963, Harvey Ball, un artist din Massachusetts, care lucra pentru compania State Mutual Life Assurance. Nu i-au trebuit decât 10 minute pentru această idee genială. Şi aşa a apărut Smiley aşa cum îl ştim azi cu toţii, negru pe fond galben.

Află aici motivul pentru care Harvey Ball a creat pe Smiley Face, suma infimă pentru care l-a vândut şi ce avere au făut ulterior alţii, din comercializarea emoticonului. 

Mai multe pentru tine:
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort