VIDEO Legea pensiilor militare a fost adoptată fraudulos

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat marţi în mod fraudulos OUG nr.1/2011 privind recalcularea pensiilor militarilor.

Potrivit Impact News, cel puţin cinci deputaţi ai PDL au votat la două cartele pentru ca legea organică avea nevoie de 167 de voturi pentru a trece, iar în sală nu erau mai mult de 163 de deputaţi.

Cel puţin cinci deputaţi au fost văzuţi votând astfel, deşi e la fel de probabil ca numărul lor să fie mai mare, potrivit sursei citate.

Trei dintre aceştia au fost filmaţi în timp ce votau la două cartele. Cele şase voturi de la ei nu erau însă suficiente. Mai era nevoie de cel puţin trei pentru a trece.

În prima înregistrare apar ca votând la două cartele deputaţii  Dănuţ Liga (în cămaşă albă- ţine mâna stângă pe aparatul de vot şi votează, iar cu mâna dreaptă votează la celălalt aparat de vot) şi Marius Dugulescu (în spatele lui Dănuţ Liga).

De data aceasta, lucrările nu au mai fost conduse de Roberta Anastase, acuzată anul trecut de fraudă de către Opoziţie, ci de colegul ei de partid, Ioan Oltean.

Proiectul de lege, dezbătut în procedură de urgenţă, face parte din categoria legilor organice, Camera Deputaţilor fiind forul decizional.

Proiectul de lege a primit Raport de adoptare din partea Comisiei de muncă a Camerei Deputaţilor.

Dezbaterea proiectului a durat aproximativ două ore şi jumătate, în condiţiile în care plenul a decis, la propunerea liderului grupului PDL, Mircea Toader, prelungirea programului de lucru până la finalizarea dezbaterii pe articole, motivul invocat fiind acela că legea este una foarte importantă.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 168 de voturi "pentru", 116 voturi "împotrivă" şi 7 abţineri, proiectul de lege privind aprobarea OUG nr. 1/2011 referitoare la recalcularea pensiilor militare, opoziţia anunţând că va depune imediat o sesizare la Curtea Constituţională.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG