Vasile Blaga explică demisia lui Ridzi: Nu îndeplineşte condiţiile etice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Blaga consideră că Ridzi nu mai îndeplineşte condiţiile PDL FOTO Mediafax

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a explicat că motivul demisiei Monicăi Iacob Ridzi din PDL este acela că aceasta nu mai putea candida la următoarele alegeri, întrucât este cercetată penal şi astfel nu întruneşte criteriile etice ARD.

Liderul PDL a subliniat că, în discuţia pe care a avut-o cu Ridzi, i-a explicat că pentru o noua candidatură în partid trebuie întrunite criteriile Comisiei de Etică ale Alianţei România Dreaptă.

„Am avut o discuţie azi dimineaţă cu doamna deputat şi i-am spus că noi respectăm criterii de integritate aşa cum au fost formulate de Comisia de etică a coaliţiei, pentru că ele, de altfel, sunt prinse în codul etic al PDL. Doamna Ridzi este trimisă în judecată şi asta înseamnă cu nu mai poate candida, pentru că ăsta este din punctele codului etic. Doamna Ridzi şi-a exprimat intenţia de a mai candida“, a explicat Vasile Blaga.

Alianţa România Dreaptă este coaliţia de dreapta sub sigla căreia PDL şi alte două formaţiuni se vor prezenta la alegerile parlamentare din această iarnă. Partidul Forţa Civică, proaspăt înfiinţat de fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, Partidul Naţional Ţărănist Creştin Democrat (PNŢCD), condus de Aurelian Pavelescu şi formaţiunea Noua Republică, condusă de Mihail Neamţu, sunt grupările care gravitează în jurul PDL, formând ARD. Alianţa a constituit o Comisie de Etică, condusă de europarlamentarul pedelist Monica Macovei, care stabileşte criteriile care fac eligibili candidaţii portocalii în cursa pentru fotolii parlamentare care va avea loc în iarnă.

Monica Iacob Ridzi a demisionat, astăzi, din PDL, motivând că partidul este unul „al dublei măsuri”, fiind nemulţumită că problemele sale cu justiţia o califică drept candidat neeligibil în cursa pentru Palatul Parlamentului.

Mai multe pentru tine:
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”