Reacții politice după ce s-a aflat cât au costat avioanele închiriate de Iohannis: „O nouă dimensiune a aroganței”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Șefa USR, Elena Lasconi, Nicușor Dan și reprezentanți ai partidului AUR au reacționat după ce Administraţia Prezidenţială a desecretizat costurile pentru zborurile efectuate de preşedintele Klaus Iohannis.

Unul dintre avioanele de lux închiriate de Iohannis FOTO Arhivă

"În ţara în care 250.000 de copii merg flămânzi la culcare şi în care din pensia şi din salariul mediu se supravieţuieşte, nu se trăieşte, un preşedinte care zboară cu avioane private de lux pe zeci de milioane de euro este o aberaţie pe care România nu mai are voie să o repete. Cu un război la graniţă şi cu un popor sufocat de scumpiri şi taxe, Iohannis ne-a arătat o nouă dimensiune a aroganţei. S-a plimbat mult, luxos, pe banii noştri şi nu ne-a adus niciun beneficiu. Iohannis a fost rupt de realitate, iar noi avem obligaţia să alegem un preşedinte căruia să nu-i ia Dumnezeu minţile şi care să aibă curajul să facă dreptate pentru fiecare cetăţean", a scris Elena Lasconi, pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, Alianţa pentru Unirea Românilor a transmis că desecretizarea zborurilor lui Iohannis este doar un prim pas, iar președintele interimar Ilie Bolojan mai are multe răspunsuri de dat dacă vrea transparenţă cu adevărat

"Românii trebuie să cunoască adevărul. 10 ani, 193 de zboruri, 114 milioane de lei. Atât v-au costat vizitele lui Klaus Iohannis! Desecretizarea zborurilor lui Iohannis este doar un prim pas. Bolojan mai are multe răspunsuri de dat dacă vrea transparenţă cu adevărat. Va avea curaj?", arată AUR, într-o postare pe pagina de Facebook a formaţiunii politice.

Și premierul Capitalei Nicuşor Dan a atras atenția că transparenţa trebuie să devină regulă. „E inadmisibil ca timp de 10 ani să nu ştim câţi bani cheltuieşte o instituţie publică din România, oricare ar fi aceasta. Desecretizarea costurilor zborurilor fostului preşedinte nu face decât să-mi întărească convingerea că mulţi lideri politici pur şi simplu au pierdut contactul cu realitatea. Sumele sunt excesive şi nu au fost justificate de rezultate ulterioare concrete. Disciplina bugetară despre care vorbesc va începe de la preşedintele ţării. Respectul pentru banul public trebuie să fie o regulă în administraţia publică din România”, a scris edilul pe Facebook.

Administraţia Prezidenţială a desecretizat marţi seara situaţia costurilor pentru zborurile speciale efectuate pentru deplasările externe ale delegaţiilor conduse de preşedintele Klaus Iohannis, începând cu anul 2015 şi până în anul 2025.

Potrivit documentelor, suma totală a celor 193 de zboruri din 11 ani (2015-2025) este de 113.625.230 de lei (peste 22 de milioane de euro).

Cele mai controversate vizite ale președintelui au avut loc în 2023, când a fost recordul de cheltuieli. El a avut două turnee - unul de nouă zile în America de Sud și unul de zece zile în Africa, cu tot cu safari.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele