USR: „Victorie împotriva mafiei pădurilor din Parlament”. Modificările Codului Silvic au fost adoptate decizional de Camera Deputaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul de lege care prevede modificarea Codului Silvic şi care conţine mai multe prevederi împotriva tăierilor ilegale de păduri, a fost adoptat de Camera Deputaţilor în unanimitate (cu 250 de voturi), după aproape două luni de dezbateri în comisiile de specialitate, arată un comunicat de presă al USR.

Legea îi are ca iniţiatori pe senatorii USR Mihai Goţiu şi Allen Coliban. „Este un pas foarte important pentru salvarea pădurilor din România, dar lupta împotriva Mafiei din domeniu nu se încheie cu adoptarea acestei legi. Investigaţiile pe care le-am făcut pe teren au scos la iveală metode de furt complexe, exploatarea pădurilor se face, în continuare, cu iresponsabilitate, iar tăierile ilegale de păduri şi distrugerea acestora beneficiază de clemenţă şi complicitatea unor decidenţi politici şi ai unor angajaţi ai instituţiilor publice de la nivel local şi central”, a declarat senatorul USR Mihai Goţiu, conform unui comunicat de presă al partidului.

Printre cele mai importante modificări ale legii se numără:

  •     Completarea definiţiei materialelor lemnoase, astfel încât să fie blocată Metoda Tocătorul, folosită pentru expedierea din pădure a unor cantităţi importante de lemn tăiat ilegal. Propunerea legislativă a fost asumată de Mihai Goţiu în urma investigaţiilor de presă şi ale activiştilor de mediu şi a beneficiat de susţinerea a 50.000 de cetăţeni care au semnat petiţia iniţiată de Comunitatea Declic.
  •     Trecerea etapizată la vânzarea ca lemn fasonat a copacilor tăiaţi din pădurile proprietate publică de stat (pentru a putea măsura exact lemnul care pleacă din păduri).
  •     Încadrarea ca infracţiune a transporturilor de lemn fără acte, în cazul transporturilor de peste 10 mc de lemn, dublată de confiscarea mijlocului de transport.
  •     Încadrarea ca infracţiune a oricărui furt sau tăiere ilegală de lemne, indiferent de volumul furat şi/sau tăiat ilegal.

De asemenea, modificările vizează şi facilitarea accesului cetăţenilor pe jos sau cu bicicleta în pădure şi obţinerea actelor de mediu pentru exploatarea pădurilor.

„România are nevoie de o nouă strategie forestieră, de o reformă a întregului sistem, de organisme de control eficiente şi de DNA-ul Pădurilor pentru a combate furtul de lemn. Este o victorie de etapă, războiul împotriva tăierilor ilegale de lemn continuă!”, a precizat Allen Coliban.

Legea a fost blocată aproape două luni la Comisia pentru Agricultură şi Silvicultură

Sursa citată mai arată că după ce a fost adoptată cu unanimitate de Senat, propunerea legislativă a fost blocată aproape două luni în Comisia pentru Agricultură şi Silvicultură din Camera Deputaţilor, unde lobby-ul unor sindicalişti silvici, al proprietarilor privaţi de păduri şi al administratorilor (privaţi şi Romsilva) de păduri au încercat să o lase fără conţinut, ba chiar să înlăture articolul anti-monopol din Codul Silvic, de care ar fi beneficiat „cunoscuta” companie austriacă HS Group, noul nume al Schweighofer Holzindustrie.

Aceste intervenţii au reuşit să blocheze unele modificări şi să slăbească unele măsuri adoptate de Senat (cea mai importantă fiind eliminarea prevederilor prin care s-ar fi interzis tăierile principale de păduri în parcurile naţionale).

Presiunea civică, manifestată în mod constant (în ciuda jignirilor aduse ong-urilor şi activiştilor de mediu), a echilibrat, însă, balanţa şi, în ciuda „pierderilor” menţionate, prevederile anti-hoţie au fost adoptate, iar „amendamentul Schweighofer” a fost respins.

„Adoptarea acestei legi, în ciuda unei opoziţii furibunde a sistemului, reprezintă, însă, un pas important pentru salvarea pădurilor României. Sunt convins că, împreună, putem duce lupta asta până la capăt şi să o câştigăm!”, a adăugat Goţiu.

USR vrea în continuare înfiinţarea DNA-ului Pădurilor

Reprezentanţii USR reamintesc că Legea USR de înfiinţarea a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu (DIIM, sau „DNA-ul Pădurilor”) este, momentan, blocată, în urma atacării ei la CCR de către Guvernul Orban.

Din punctul de vedere al USR, acest demers reprezintă, însă, doar o amânare de care se bucură cei care taie ilegal pădurile României şi încalcă alte legi de protecţie a mediului. Chiar şi cu această amânare, DNA-ul Pădurilor se va înfiinţa, iar cei responsabili pentru distrugerea mediului vor ajunge să răspundă pentru faptele lor.

Proiectul de lege al USR a fost adoptat miercuri de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional şi astfel legea merge la promulgare.

Mai multe pentru tine:
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare