USL a împărţit colegiile în Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta şi Crin Antonescu

Liderii USL au finalizat negocierile privind alocarea colegiilor din Capitală pentru ACD şi ACS, liberalii având cel mai mare număr de candidaţi pentru parlamentare în Sectorul 3.

În Sectorul 1 vor fi preluate de PNL candidaturile în trei colegii pentru Camera Deputaţilor, în timp ce PSD va avea un singur colegiu. În cazul Senatului, cele două colegii sunt alocate pentru PSD şi PC, au declarat pentru Mediafax surse parlamentare. La alegerile din 2008, Crin Antonescu a candidat într-un colegiu de senator din Sectorul 1, însă acum liberalii au cedat PC respectivul colegiu.

De asemenea, în Sectorul 2, PSD şi UNPR vor putea desemna candidaţi în 3 colegii de deputat şi unul de senator, în timp ce PNL va avea două colegii de deputat şi unul de senator.

Cei mai mulţi candidaţi pentru parlamentare din partea PNL se regăsesc în Sectorul 3, unde pentru Camera Deputaţilor vor intra în cursă trei liberali, cărora le-a fost alocat şi un colegiu pentru Senat, în care cel mai probabil va candida Crin Antonescu, au declarat pentru Mediafax sursele citate. De asemenea, în acest sector PSD are trei colegii de deputat şi unul de senator.

În Sectorul 4, conservatorii îşi vor desemna candidaţi pentru parlamentare în două colegii pentru Camera Deputaţilor şi unul pentru Senat. PSD va mai avea candidaţi în alte două colegii pentru Camera Deputaţilor, iar PSD un candidat pentru Senat.
Social-democraţii au cei mai mulţi candidaţi în Sectorul 5, unde deţin candidaturile pentru trei colegii de deputat şi două de senator. PNL rămâne cu o singură candidatură pentru Camera Deputaţilor.

Totodată, în Sectorul 6, PSD şi PNL au alocat câte două colegii pentru deputaţi, iar al cincilea revine PC. În ceea ce priveşte Senatul, va fi câte o candidatură din partea PNL şi PSD în cele două colegii. Locurile pentru UNPR sunt incluse în cele negociate de PSD.

Mai multe pentru tine:
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă