UPDATE Premierul Grindeanu şi-a luat consilier un fost general SRI proaspăt pensionat de Hellvig

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Grindeanu

Generalul Gabriel Stătescu, trecut în rezervă săptămâna trecută din SRI de către preşedintele Klaus Iohannis, a fost numit consilier de stat în aparatul de lucru al premierului Sorin Grindeanu, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial.

UPDATE Premierul Sorin Grindeanu a declarat, miercuri, că îl cunoaşte din perioada în care era ministru al Comunicaţiilor pe generalul SRI în rezervă Gabriel Stătescu, actual consilier de stat la Guvern.

El a adăugat că l-a ales pe acesta pe criterii de competenţă. „Nu este consilierul de stat pe siguranţă naţională, apărare sau securitate naţională. Eu cred că în perioada imediat următoare una din provocările pe care le vom avea e cea legată de sistemul IT şi arhitectura guvernamentală în acest domeniu. Avem foarte multe lucruri de făcut. De prea multe ori acest domeniu s-a dezvoltat insular, fiecare instituţie în parte şi-a dezvoltat propriul concept în acest domeniu astfel încât interoperabilitatea dintre instituţii să nu fie cea dorită“, a spus Grindeanu, la Academia de Studii Economice.
 

În 8 martie, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de trecere în rezervă, la propunerea directorului SRI, Eduard Hellvig, a generalului de brigadă cu o stea Gabriel Stătescu, decretul fiind publicat în Monitorul Oficial. Gabriel Stătescu a condus Direcţia de comunicaţii şi tehnologia informaţiei din SRI. 

Tot luni, Grindeanu l-a numit în funcţia de şef de cabinet pe Alexandru Chirilă, fostul său consilier din  perioada în care ocupa postul de preşedinte al Consiliului Judetean Timisş. Chirila a fost în trecut şi consilier al primarului liberal din Timişoara, Nicolae Robu.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul