UPDATE Parlamentul hotărăște: deputatul Boldea, cu imunitate sau fără

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Boldea

Cazul deputatului Boldea va fi discutat, marți, în Parlament, după care se va vota ridicarea imunității parlamentare, propusă de Înalta Curte șefului Camerei.

UPDATE 13.20 Camera Deputaților nu a putut vota în plen ridicarea imunității parlamentare a deputatului Mihail Boldea, întrucât plenul reunit al Camerei nu a întrunit cvorum. Până la următoarea ședință a Camerei, Boldea își păstrează imunitatea.

UPDATE 12.50 La ora transmiterii acestei știri, Camera Deputaților votează ridicarea imunității deputatului Mihail Boldea, la cererea procurorului general, Codruța Kovesi.

„Cererea ministrului Justiţiei privind ridicarea imunităţii parlamentare a deputatului Mihail Boldea urmează să fie votată, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, pentru adoptarea acesteia fiind necesare voturile a jumătate plus unul din numărul parlamentarilor prezenţi", a declarat deputatul Nicolae Mircovici.

UPDATE 11.21 Potrivit lui Daniel Buda, 11 deputați au votat pentru încuviințarea percheziționării și arestării lui Boldea, 10 s-au abținut și a existat un vot împotriva ridicării imunității în cazul Boldea.

UPDATE 11.10 Președintele Comisiei juridice al Camerei Deputaților, Daniel Buda, a declarat, pentru „Adevărul“, că a fost acordat un vot favorabil al comisiei pentru ridicarea imunității parlamentare în cazul Boldea. Urmează, ca după avizul Comisiei, ridicarea imunității să fie votată în plen.

În acest moment, cazul Boldea se discută la ședința Comisiei juridice. Pentru obținerea avizului Comisiei pentru a se preyenta în plen, cazul Boldea are avea nevoie de întrunirea cvorumului de ședință.

Dacă acesta nu va fi întrunit, cel mai probabil comisia va elibera un proces verbal.

Procurorul general, Codruţa Kovesi, a solicitat ministrului Justiţiei încuviinţarea percheziţiei domiciliare, reţinerii şi arestării preventive a deputatului Mihail Boldea, cercetat de procurorii DIICOT pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”