UPDATE: Noul preşedinte al PC este Daniel Constantin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Constantin este considerat favorit la şefia PC

Partidul Conservator îşi alege astăzi noua conducere, cei peste o mie de delegaţi participanţi la congres urmând să decidă între Daniel Constantin, fostul şef al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură, şi Petru Mărginean, preşedintele conservatorilor din Hunedoara.

UPDATE 14.15 Delegaţii Congresului extraordinar al PC l-au ales duminică,pe Daniel Constantin în funcţia de preşedinte al partidului cu 975 de voturi din cele 1373 voturi valabil exprimate. Codruţ Şereş a fost ales secretar general al PC. După încheierea congresului, la şedinţa Consiliului Naţional al partidului urmează să fie ales prim-vicepreşedintele formaţiunii. Singura candidatură depusă este cea a primarului sectorului 4, Cristian Popescu Piedone.

Daniel Constantin are prima şansă la şefia PC, având în vedere că acesta este preferat de Dan Voiculescu şi este un apropiat al preşedintelui fondator. Contracandidatul lui Constantin este un lider local de la Hunedoara, Petre Mărginean, care, de fapt, s-a înscris şi pe lista candidaţilor pentru posturile de vicepreşedinţi, relatează Mediafax.
 
Lucrările Congresului PC au început, astăzi, cu prezentarea în primă audiţie, de către cantautorul Fuego a noului imn al partidului, intitulat "Ca românul nu-i niciunul".

Fuego, îmbrăcat în stilul portului popular, a spus că este mândru că PC a ales cântecul său ca imn. La congres, PC a afişat şi un nou slogan: "Implică-te! Schimbarea începe acum!".

Congresul va modifica Statutul partidului pentru a crea funcţia de prim-vicepreşedinte pentru Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 4, acesta fiind răsplătit, astfel, pentru faptul că PC a câştigat, la alegerile parlamentare, în acest sector, trei mandate de parlamentari din cele cinci pe care le are, inclusiv mandatul de senator al lui Voiculescu.

Daniela Popa a demisionat, din 1 februarie, din funcţia de deputat şi din Partidul Conservator deoarece a optat pentru calitatea de membru în Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Drept urmare, în colegiul 19 din Bucureşti vor fi organizate alegeri parlamentare parţiale pentru ocuparea postului de deputat lăsat vacant de fosta şefă a conservatorilor.

Totodată, liderii partidului se pegătesc, astfel, pentru alegerile parlamentare parţiale din colegiul 19, unde o vor avea drept candidată pe Liliana Mincă, fosta şefă a Loteriei.

La congresul extraordinar al PC participă 1800 de delegaţi. Printre invitaţi se numără Liviu Dragnea, secretar general al PSD, Norica Nicolai, vicepreşedinte al PNL, liderul BNS, Dumitru Costin.

Dragnea: PSD îşi doreşte în continuare un parteneriat cu PC


Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, le-a transmis conservatorilor, la Congresul PC, că social-democraţii îşi doresc în continuare "un parteneriat serios şi loial cu PC".

"Vin la congres ca în casa unor prieteni. Vreau să vă aduc mesajul oficial al PSD de mulţumire şi apreciere pentru tot sprijinul pe care dvs, întreg partidul, toţi membrii, l-au acordat în toate campaniile electorale şi, în mod special, implicarea deosebită în campania prezidenţială. În numele PSD, vă mulţumesc", şi-a început Dragnea discursul în faţa a peste delegaţilor conservatori.

El a mai spus că PC ar trebui, alături de PSD şi PNL, să stopeze "abuzurile actualei puteri".

Liviu Dragnea a spus că, dacă PC decide să rămână în parteneriat cu PSD, social-democraţii asigură conservatorii de loialitate, iar dacă PC decide să meargă pe drumul său, social-democraţii vor trata conservatorii "cu aceeaşi prietenie".

"Dacă veţi decide să rămâneţi în parteneriat cu noi, vă asigur de loialitate noastră, dacă decideţi să mergeţi pe drumul vostru, vă vom trata cu aceeaşi prietenie", le-a spus Dragnea delegaţilor la Congresul PC.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Prințul Louis a captivat din nou audiența. Mezinul regal a jubilat în fața cadourilor imense primite, spre deliciul celor aflați la Sandrigham
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice