UPDATE Boc: Guvernul nu poate promite creşteri de salarii şi pensii peste noapte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Emil Boc a convocat Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social, pe fondul manifestaţiilor de protest care au avut loc în ultimele patru zile,întâlnire la care sindicatele au refuzat să participe. La final, Boc a spus că Guvernul nu poate veni cu promisiuni, dar că va menţine un dialog cu populaţia. 

UPDATE 17.30 "Credeţi că eu şi colegii mei nu ştim cât de greu o duc mulţi oameni în această ţară, credeţi că nu ştiu ce impact a avut măsura de a reduce salariile ? Ştim că aproximativ 200.000 bugetari şi-au pierdut slujbele în aceşti ani. Nu am dorit acest lucru, dar era nevoie oare de redimensionarea aparatului de lucru în sistemul bugetar ? Era nevoie. Oamenii au toate motivele să fie nemulţumiţi şi îi înţeleg, dar nu aveam alternativă decât colapsul pe de-o parte, să scufundăm economia şi ţara, sau să luăm nişte măsuri mai neplăcute, dar care pe termen mediu şi lung ne pot aduce ce aşteaptă toţi românii", a spus Boc, la finalul reuniunii.

Premierul a mai spus că Ministerul Muncii va avea noi discuţii cu organizaţiile sindicale, pentru a explica anumite lucruri care nu au fost "suficient de bine explicate".

UPDATE 12.30 Confederaţiile sindicale reprezentative nu participă la reuniunea Consiliului Naţional Tripartit de Dialog Social, convocat de premier, nemulţumite că nu există o ordine de zi şi că problemele ridicate de sindicalişti referitoare la dialogul social nu au fost rezolvate.

"Ţinând cont de convocarea Consiliului Naţional Tripartit de Dialog Social (CNTDS) de astăzi (n.r. marţi) care este fără ordine de zi, dar şi de multitudinea de subiecte solicitate de mişcarea sindicală şi nerezolvate (...), confederaţiile sindicale reprezentative nu participă la reuniune a CNTDS", se arată într-o scrisoare deschisă comună trimisă premierului Emil Boc de toate confederaţiile sindicate.

Reprezentanţii salariaţialor au criticat modificarea Codului Muncii şi a legislaţiei din domeniu, subliniind că nu s-a ţinut cont de acordul confederaţiilor sindicale şi a confederaţiilor patronale reprezentative la nivel naţional structurate în federaţii profesionale, care are ca efect şi eliminarea Contractului Colectiv Unic la Nivel National.

O altă problemă ridicată de sindicalişti se referă la nerespectarea Acordului Naţional din anul 2008 privind evoluţia salariului minim în Romania, care a condus la acordarea unui salariu minim garantat în plată pe anul 2012 la "o valoare nejustificat de mică".

Disponibilizările colective în toate sectoarele de activitate fără a lua măsuri concrete prin care să se creeze noi locuri de muncă şi lipsa politicilor de conservare a locurilor de muncă din economie (precum şi neaplicarea şomajului tehnic în anii 2011 şi 2012) sunt alte nemulţumiri ale sindicatelor.

Actuala lege a pensiilor care nu respectă drepturile lucrătorilor şi a condiţiilor de muncă în care aceştia şi-au desfăşurat activitatea, denigrarea şi încercarea de distrugere a mişcării sindicale (inclusiv prin restricţionarea dreptului la grevă sau nerespectarea prevederii de încasare a cotizaţiilor sindicale în sectorul bugetar) reprezintă alte probleme ale sindicaliştilor.

Toate confederaţiile sindicale cer premierului convenirea unui calendar de întâlniri a CNTDS în cadrul cărora să fie dezbătute şi soluţionate toate aceste probleme.

Consiliul Naţional Tripartit a fost înfiinţat de Guvern, în 27 octombrie 2011, şi este format din reprezentanţi ai Executivului, ai Băncii Naţionale Române, ai confederaţiilor patronale şi sindicale şi preşedintele Consiliului Economic şi Social. „Constituirea Consiliului Naţional Tripartit s-a realizat la solicitarea partenerilor sociali", a motivat atunci Guvernul.

Printre principalele atribuţii ale Consiliului Naţional Tripartit se află şi soluţionarea pe carea dialogului tripartit a diferenţelor de natură socială şi economică, negocierea şi încheierea acordurilor şi pactelor sociale, precum şi a altor înţelegeri la nivel naţional şi monitorizarea aplicării acestora.
Astăzi, Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social se va reuni la Palatul Parlamentului, în sala Drepturilor Omului, pentru a discuta pe tema protestelor din ultimele patru zile, care au avut loc atât în Bucureşti, cât şi în alte oraşe.

Mai multe pentru tine:
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Firmele de deszăpezire, cifră de afaceri de 10 miliarde și încasări de aproape 1 miliard de lei de la primării, în timp ce Bucureștiul rămâne blocat sub zăpadă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
În spatele ușilor închise de la palat, când nimeni n-o vedea, Kate „a plâns în hohote”. S-a întâmplat totul chiar înainte de-a apărea în public!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete