UPDATE Băsescu şi Geoană, evocaţi ca posibili Secretari Generali ai NATO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Numele lui Mircea Geoană şi al lui Traian Băsescu a fost vehiculat drept posibil Secretar General al NATO FOTO Arhivă: Adevărul

Numele lui Traian Băsescu dar şi cel al lui Mircea Geoană sunt vehiculate, drept posibili candidaţi ai României pentru postul de Secretar General al NATO.

UPDATE Referitor la informaţiile vehiculate de presă în ultimele zile potrivit cărora preşedintele României Traian Băsescu ar urma să candideze la funcţia de secretar-general al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), purtătorul de cuvânt Bogdan Oprea face următoarea precizare:„nicio instituţie a statului român nu a făcut vreo astfel de propunere”.



Site-ul dcnews.ro a publicat o informaţie potrivit căreia preşedintele Traian Băsescu ar urma să devină Secretar General al NATO din aprilie 2014.

Mandatul actualului secretar-general, Anders Fogh Rasmussen, se termină în august 2014, iar nominalizarea succesorului se anunţă, de regulă, cu trei-patru luni mai devreme.

Potrivit sursei citate, Băsescu ar fi sprijinit de Statele Unite. În acest fel, s-ar explica şi existenţa Pactului de Coabitare cu Victor Ponta – Traian Băsescu ar vrea să demonstreze în străinătate că este un bun mediator.

Informaţia a fost deziminţită de purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Bogdan Oprea. Acesta a susţinut că materialul lansat de Dcnews reprezintă „o dezinformare“.

Pe de altă parte, Damon Mac Wilson, vicepreşedintele executiv al Consiliului Altantic (grupul strategic american de promovare a politicilor NATO ) a publicat pe contul său de twitter o poză în care apare alături de Mircea Geoană pe care îl caracterizează drept „un candidat credibil pentru funcţia de Secretar general al NATO“.

Invitat într-o emisiune televizată, premierul Victor Ponta a afirmat că nu ştie nimic despre o eventuală candidatură a lui Traian Băsescu pentru postul de secretar general al NATO.

În schimb, Ponta a afirmat că „Am vorbit cu altcineva din România care doreşte să candideze şi l-am asigurat de sprijinul meu“. Ponta a evitat să confirme dacă persona respectivă este Mircea Geoană.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online