Ungureanu vrea ca Parlamentul să îşi asume Strategia Anticorupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul României, Mihai Răzvan Ungureanu

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu va propune în coaliţie, redactarea unei Declaraţii politice privind aplicarea Strategiei Naţionale Anticorupţie 2012-2015, care prevede şi simplificarea procedurilor de ridicare a imunităţii parlamentare, declaraţie care să fie trimisă spre asumare şi Parlamentului.

Ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu a declarat, la finalul şedinţei de astăzi a Guvernului, că Parlamentul ar trebui să îşi asume această strategie, din punct de vedere politic.

"În cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, recomandarea a fost ca nu numai Guvernul, ci şi Parlamentul să îşi asume aceste obiective. De aceea, la nivelul coaliţiei, Guvernul va ridica, prin intermediul primului-ministru, problema adoptării unei Declaraţii politice de către Parlament, prin care acesta să îşi asume în mod formal obiectivele strategiei şi să le implementeze", a declarat Predoiu.

Strategia prevede, printre altele, adoptarea în cadrul fiecărei instituţii a unor coduri de etică, specifice până în prezent doar profesiilor reglementate, precum şi proceduri de consultare pe tema corupţiei între conducere şi angajaţi.

Guvernul a mai decis, astăzi, constituirea unei comisii formate din reprezentanţi ai Guvernului, ai Consiliului Superior al Magistraturii şi ai Parchetului General, precum şi un grup de lucru compus din oficiali ai ministerelor Justiţiei, Finanţelor şi Afacerilor Europene, precum şi din reprezentanţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Consiliului Superior al Magistraturii şi Ministerului Public, la nivel de conducători de instituţii, care să evalueze periodic măsurile logistice, financiare şi de personal pentru implementarea codurilor juridice.

"Această strategie anticorupţie are valenţa unui document integrator, cu alte cuvinte nu mai lucrează fiecare în colţul lui, ci lucrăm într-un mod integrat pe baza unor obiective pe care le avem în comun", a spus Predoiu.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne