Traian Băsescu: Tratatul de stabilitate este o urgenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a făcut declaraţii, luni, după consultările cu formaţiunile politice din coaliţia guvernamentală, unde s-a discutat atât ratificarea acordului de guvernanţă fiscală, cât şi problemele politice din România. Opoziţia a refuzat să participe la consultările cu şeful statului, motivând alte priorităţi.

Tratatul privind stabilitatea fiscală şi dialogul pentru revenirea Opoziţiei în Parlament au fost temele de discuţie principale ale acestei întâlniri, precum şi situaţia de iarnă.

Declaraţia lui Traian Băsescu:

„Pentru Guvern, priorotatea zero este legată de sprijinul comunităţilor şi a cetăţenilor afectaţi de iarnă. Este o concluzie a discuţiilor pe care le-am avut astăzi cu partidele politice aflate la guvernare. Voi clarifica un comunicat al structurilor care se ocupă de situaţia energetică a ţării. Nu există niciun pericol ca oamenii să rămână fără curent electric. Mai mult decât atât, vă pot informa că România exportă energie electrică şi vom sista exporturile până la revenirea consumului în parametrii normali. Pentru deplină siguranţă, Guvernul va decide dacă sistează exporturile.

Tratatul de stabilitate nu este o urgenţă a Preşedintelui, însă trebuie semnat pe 1 martie şi trebuie pregătite procedurile de semnare. Tratatul nu poate fi semnat fără o susţinere a partidelor parlamentare. Ştiu că în comparaţie cu situaţia oamenilor care se află în suferinţă, poate părea un subiect secundar, dar România nu poate întârzua decizia. Din acest punct de vedere am discutat cu partidele politice şi am stabilit să se semneze un protocol la nivel de partide parlamentare.

Trebuie să avem convingerea că există o majoritate parlamentară care doreşte ratificarea acestui tratat. Sper ca protocolul să fie redactat cât mai scurt, iar partidele politice care sunt de acord cu adoptarea tratatului interguvernamental să ia o decizie în timp util.

În ceea ce priveşt dialogul cu Opoziţia, am propus să înceapă negocierile pentru revenire Opoziţiei în Parlament. În acest week-end, am analizat şi programul de guvernare şi cele 15 puncte ale lui Ponta. Între programul de guvernare şi cele 15 puncte ale lui Ponta, coinicid 7 puncte.. Există, deci, o bază solidă pentru revenirea Opoziţiei în Parlament.

Dată fiind situaţia meteo, nu putea fi omis din discuţiile cu partidele de la guvernare, subiectul situaţiei cetăţenilor. Aş vrea să mulţumesc militarilor, Jandarmeriei, drumarilor, celor de pe ambulanţe şi oamenilor care au acţionat cu spirit civic, susţinând bătrânii neputincioşi în faţa zăpezii.

Este evidentă o majoră deficienţă la nivelul administraţiilor locale. Este clar că aici trebuie mai multă dăruire pentru respectarea obligaţiilor legale şi pentru a avea grijă de comunităţi. Nu pot aduce niciun fel de reproş structurilor militarizate, precum şi ambulanţei pentru modul în care au acţionat. Este clar, însă, că între minister şi cetăţean, administraţiile locale au fost depăşite de situaţie.

România nu are dotarea necesară, per ansamblu, pentru a face faţă la exigenţelor populaţiei în astfel de situaţii. Trebuie făcute fie contracte la nivelul statului, fie trebuie găsite alte formule de lucru cu firmele care au utilajele de deszăpezire.

Am primit solicitarea publică de a institui starea de urgenţă a domnului Ponta. Aş vrea să fac câteva precizări legate de acest lucru. Se încearcă cu disperare atragerea în dispute publice a Preşedintelui. Din păcate nu am disponibilitatea pentru aşa ceva şi nu e cazul să fim în dispute, în aceste momente. De aceea aş vrea să precizez ce ar însemna dacă aş răspunde solicitărilor de a institui stare de urgenţă.


Odată insituită starea de urgenţă prin decret, toate măsurile se dispun prin ordonanţe militare. Este evident că nici Constituţia, nici legea nu se referă la situaţii de iarnă sau de viscol. Acestea se gestionează la nivel de Minister sau la nivel de Consiliu Judeţean. Am convingerea că, după experienţele primelor zile de iarnă adevărată, atât Administraţiile locale, cât şi cea centrală, se vor strădui să intervină în interesul oamenilor".

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare