Traian Băsescu le-a transmis românilor de Paşte: Fie ca lumina Învierii să ne ajute să lucrăm pentru binele comun

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Traian Băsescu a condus ședința CSAT

Preşedintele Traian Băsescu le-a adresat românilor urări calde cu ocazia sărbătorilor pascale şi a reiterat nevoia cooperării „pentru binele comun" al ţării.

„Doresc să adresez tuturor românilor urările mele cele mai calde cu prilejul Sfintelor Paşti. Aceste zile în care sărbătorim Învierea Domnului sunt un prilej de a ne bucura în familie, de a fi împreună cu cei dragi şi, totodată, de a ne aminti de cei care au nevoie de sprijinul nostru", se arată în mesajul şefului statului, dat publicităţii de Administraţia prezidenţială.

Ca în fiecare mesaj adresat în ultima vreme de şeful statului, acesta subliniază necesitatea solidarităţii între locuitorii ţării.

Sfintele Paşti, spune Preşedintele, „sunt o celebrare a înnoirii şi a solidarităţii".

„Fie ca lumina Învierii să ne călăuzească în acţiunile noastre cotidiene, să ne inspire în alegerile pe care le facem şi să ne ajute să lucrăm împreună pentru binele comun", a conchis Traian Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu va petrece şi în acest an Paştele pe litoral, ca şi în urmă cu un an, împreună cu soţia sa, Maria, la vila de protocol de la Neptun.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul