Traian Băsescu a chemat luni partidele la consultări pe Legea Pensiilor. Liberalii au refuzat invitaţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful statului i-a invitat pe preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlamentul României la Palatul Cotroceni luni, la ora 12.00, pentru consultări. Printre temele care vor fi dezbătute se află Legea Pensiilor, pe care preşedintele a retrimis-o în Parlament.

Cele trei teme pe care preşedintele vrea să le discute şi liderii partidelor politice sunt: priorităţile legislative care aşteaptă votul Parlamentului (Legea privind sistemul unitar de pensii publice, Legea educaţiei şi Legea privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor), bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 şi obiectivele asumate de România în urma adoptării Strategiei UE 2020.

Liberalii au anunţat că nu merg la consultări, deaorece preşedintele Traian Băsescu nu mai este un interlocutor credibil, potrivit liderului liberal, Crin Antonescu.

PSD însă se mai gândeşte, a anunţat secretarul general, Liviu Dragnea. Udemeriştii vor fi la Cotroceni luni pentru a dicuta cu preşedintele.

Legea Pensiilor a fost retrimisă în Parlament de către preşedindele Traian Băsescu, cu toate că a fost declarată constituţională de judecătorii de la CCR. Şeful statului a cerut coborârea vârstei de pensionare pentru femei de la 65 de ani la 63.

Adoptarea actului normativ în Parlament este legată de un adevărat scandal, Opoziţia acuzând PDl-ul că, în Camera Deputaţilor, legea a fost adoptată prin fraudă.

Mai mult, PSD a depus plângeri penale pe numele şefei Camerei, Roberta Anastase şi a chestorului Sever Voinescu. Parlamentarii PSD au anunţat că vor boicota şedinţele Biroului Permament al Camerei până când vor avea demisia preşedintelui forului legislativ, Roberta Anastase.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată