Tokes a demisionat putin, ca sa impiedice segregarea maghiaro-secuiasca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul National al Maghiarilor din Transilvania s-a reunit, sambata, la Targu Mures, dupa ce sedinta din luna ianuarie fusese, oficial, amanata din cauza vremii nefavorabile. In realitate, existau

Consiliul National al Maghiarilor din Transilvania s-a reunit, sambata, la Targu Mures, dupa ce sedinta din luna ianuarie fusese, oficial, amanata din cauza vremii nefavorabile. In realitate, existau semnale clare de separare a Consiliului National Secuiesc (structura interna a CNMT) de formatiunea-mama. Desi conducatorii CNS, inclusiv presedintele Csapo Jozsef, au fost invitati la reuniunea nationala din ianuarie, acestia au organizat o sedinta paralela la Gheorgheni, unde insa n-au indraznit sa ia nici o decizie "secesionista", asteptandu-se modificarea statutului la reuniunea de la Targu Mures. Tensiunile erau de natura sa bulverseze ambele organizatii, multi facand parte si din Uniunea Civica Maghiara. Aceste tensiuni erau evidente si la reuniunea de sambata, unde Csapo a lipsit iarasi. Presedintele Scaunului Secuiesc Mures, fostul viceprimar Fodor Imre, a incercat sa medieze conflictul, venind cu propuneri de schimbare a statutului CNMT, astfel incat acesta sa functioneze ca o alianta cu CNS. Fodor a sustinut ca, in aceasta formula, CNS ar continua sa reprezinte Tinutul Secuiesc, in timp ce CNMT ar reuni maghiarii din afara secuimii. Propunerea a fost respinsa de mai multi vorbitori, care au sustinut unitatea maghiarimii - fara insa sa mentioneze UDMR in cadrul acestei unitati. Deputatul Szilagy Zsolt, vicepresedinte al CNMT, a prezentat raportul politic, spunand ca, dupa doi ani, sansele autonomiei au crescut. "Chiar daca de la Trianon stim ca nu avem cum sa obtinem rezultate totale, ne bazam doar pe vointa comunitatii maghiare si pe dialogul cu puterea romaneasca - chiar daca aceasta nu va intelege de ce maghiarii vor sa traiasca autonom -, precum si pe convingerea comunitatii internationale ca autonomia este un factor de stabilitate in zona". In cuvantul sau, liderul maghiarimii radicale, episcopul de Piatra Craiului, Laszlo Tokes, a spus ca "autonomia este in pericol si, daca se adeveresc vointele politice ale politicienilor din Bucuresti si Budapesta, vom fi dezarmati complet. Nu este destul ca ne luptam cu dusmanii din axa Bucuresti-UDMR-Budapesta, ca au aparut si lupte intestine, pentru desprinderea secuilor de maghiari. De la Trianon incoace nu s-a produs o asemenea ruptura intre maghiari si secui, pe care, vreme de peste 80 de ani, nici macar puterea de la Bucuresti nu a reusit sa o realizeze". Pastorul Tokes a anuntat ca, in semn de nemultumire, renunta la functia de presedinte al CNMT. "A trecut un an de la numirea mea. Depun armele si cer binecuvantarea lui Dumnezeu". A fost un "moment psihologic" care i-a determint pe cei prezenti sa puna sabiile in teaca, luarile de cuvant ale participantilor subliniind, intr-o forma sau alta, ca pericolul scindarii interne pericliteaza cauza autonomiei. N-au lipsit accentele patetice (poezii, declamari etc.) similare celor din recent difuzatul film "Trianon". Vorbitorii au recunoscut ca, daca nu se va ajunge la un acord, exista riscul sinuciderii fortelor maghiarimii radicale. S-a subliniat ca, dupa schimbarea puterii de la Bucuresti, a aparut speranta intr-un reviriment, in sensul ca actualii lideri politici ar fi dispusi sa discute despre autonomie. Liderii maghiarilor si secuilor au fost cu totii de acord ca presedintele Traian Basescu nu a raspuns doleantelor lor, afirmand ca, atata vreme cat va fi el presedinte, nu se pune problema autonomiei. La final, Tokes, dupa realegerea sa cu doar patru abtineri din 197 voturi, a pledat pentru consens: "Ne place sau nu, UDMR este singura formatiune maghiara ce dispune de reprezentare parlamentara". Liderul maghiarimii radicale a propus o reprezentare a CNMT la Bruxelles, sa ceara guvernului ungar sa introduca in tratatul de baza cu Romania mai mult decat prevederea problemei autonomiei culturale.

Laszlo Tokes: "Autonomia ar putea deveni un factor de stabilitate pentru Romania"
La putina vreme dupa inceperea conferintei, pastorul Tokes anunta, de la tribuna, ca demisioneaza din functia de presedinte al Consiliului National al Maghiarilor din Transilvania, in semn de protest fata de intentia de desprindere a Consiliului National Secuiesc din aceasta structura. Poate si absenta de la lucrari a presedintelui CNS, Csapo Jozsef - principala voce "secesionista" - a determinat multi delegati din ambele tabere sa pledeze pentru un armistitiu. Linistirea apelor l-a determinat, in final, sa candideze, la rugamintea participantilor, si a fost reales fara nici un vot impotriva. Redevenit presedinte, Laszlo Tokes a uitat subit de demisie, sustinand ca era de la sine inteles ca, dupa expirarea, din decembrie 2004, a mandatului sau de un an, sa se retraga pentru a declansa noi alegeri.
- Cum credeti ca veti realiza autonomia?
- Prin consens national maghiar. Acesta este absolut necesar sa existe, atat intre maghiarii din Romania, cat si intre toti ungurii de peste hotare si cei din tara. Doar astfel avem sansa unei autonomii reale. E o concluzie pe care am tras-o anul trecut, la conferinta noastra din Sovata, unde am intalnit reprezentanti ai diferitelor autonomii europene. Acolo s-a evidentiat, prin exemplul lor, ca numai printr-o astfel de unire totala putem fi luati in serios, nu numai de majoritatea romaneasca, ci si de Europa.
- Ati avut accente critice la asa-numita "axa" Bucuresti-Budapesta-UDMR...
- Suntem martorii unei "conlucrari" intre cei trei in privinta prevenirii dobandirii autonomiei maghiare din Romania. Este evident ca partea romaneasca nu s-ar bucura de o astfel de situatie - romanii cred ca autonomia este sinonima cu secesiunea teritoriala, ceea ce nu e deloc adevarat. Dimpotriva, autonomia ar putea deveni un factor de stabilitate pentru Romania. Pe de alta parte, este evident ca UDMR-ul, cu o atitudine tipic oportunista, din interese mai mult personale si preponderent financiare, tine cu puterea romaneasca. La randul sau, pentru actualul guvern ungar reprezinta o prioritate relatia romano-maghiara interstatala, in detrimentul cauzei maghiarilor minoritari din Romania - vezi votul negativ privitor la dubla cetatenie. In urma acestei unitati de interese, nici in Europa nu avem sanse reale sa mediatizam cauza autonomiei, sa o prezentam forurilor europene.
- Pentru a treia oara, Uniunea Civica Maghiara va incerca sa devina partid politic. Ii sustineti in acest demers?
- Atat timp cat UDMR este cel putin ambiguu in sustinerea cauzei autonomiei, noi avem nevoie de un sprijin politic serios. Asadar, noi ii sustinem din toata inima...
- ... cu riscul ca maghiarimea sa se imparta si sa nu mai aiba, peste patru ani, reprezentare parlamentara?
- Chiar daca s-ar realiza o diferentiere politica a maghiarilor, sunt convins ca pana la urma am ajunge la o intelegere. Ceea ce ne apropie e mai important, in ultima instanta, decat ceea ce ne desparte.

Mai multe pentru tine:
Oamenii din Aninoasa trăiesc de aproape 3 ani în containere: „Au zis maxim 3 luni”
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ciucu face bilanțul promisiunilor nerealizate de foștii primari ai Capitalei: „Rușinea e prea mare ca să promit cai verzi pe pereți”
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali