Tăriceanu exclude din partid un al doilea parlamentar care l-a criticat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copreşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu. FOTO Mediafax

Deputatul Aurelian Ionescu a afirmat, marţi seară, că a fost exclus din ALDE la ordinul lui Călin Popescu Tăriceanu, pentru că a cerut, în primul rând, demisia acestuia de la şefia partidului, dar şi convocarea Congresului Extraordinar al ALDE şi adoptarea unor criterii de integritate a membrilor şi candidaţilor.

Deputatul e nemulţumit de modul cum a fost tratat de liderii partidului după ce l-a criticat pe Călin Popescu Tăriceanu. „Am fost înştiinţat asupra faptului ca am fost exclus din ALDE prin decizia Biroului Politic Judeţean - o procedură nestatutară aplicată în urmă cu câteva zile şi în cazul deputatului de Neamţ, Cătălin Drăguşanu, contrar prevederilor care statuează ca înlăturarea din rândurile partidului a unui parlamentar se face numai prin hotărârea Delegaţiei Permanente“, a scris Aurelian Ionescu într-un mesaj publicat pe contul său de Facebook. 

„Această excludere este răspunsul dat de preşedintele Tăriceanu scrisorii mele deschise, în care îi solicităm convocarea Congresului Extraordinar al partidului, adoptarea unor criterii de integritate a membrilor şi candidaţilor şi, totodată, demisia din fruntea partidului. În fapt, am considerat că primul răspuns primit cererilor mele a fost aducerea în ALDE şi punerea pe liste pentru Senat a înca unui politician penal - Tudor Pendiuc, fostul primar al Piteştiului, trimis în judecata pentru luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată şi, în prezent, cercetat într-un alt dosar în care este suspectat că ar fi cerut bani pe concedii medicale date pentru o boală fictivă după cele 9 luni de arest preventiv“, a mai precizat deputatul. 

Doi parlamentari care au fost în ALDE, Autrelian Ionescu şi Cătălin Drăguşanu, susţin că preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, le cere filialelor teritoriale să promiveze un mesaj anti-Justiţie, în special anti-DNA. Într-o scrisoare adresată presei cei trei atrag atenţia asupra neregulilor din cadrul ALDE. 

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate