Surse: Tensiuni între Valeriu Gheorghiţă şi noul ministru al Sănătăţii. Atribuţiile coordonatorului campaniei de vaccinare, golite de conţinut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Relaţiile între şeful comitetului care se ocupă de campania de vaccinare împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, şi ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, sunt din ce în ce mai reci, după ce din partea politicianului au venit semnale că medicul militar va fi lăsat să aibă un rol decorativ, în timp ce deciziile esenţiale vor fi mutate la oamenii noului şef de la Sănătate, susţin surse politice pentru „Adevărul”.

Schimbările de la nivelul Ministerului Sănătăţii, acolo unde a fost numit Vlad Voiculescu, au dus la modificarea relaţiei între această instituţie şi liderul Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), Valeriu Gheorghiţă. Gheorghiţă a fost numit în noiembrie în fruntea CNCAV, adică când liberalii erau singuri la guvernare, anunţul fiind făcut de preşedintele Klaus Iohannis. Raportarea actualei conduceri a Ministerului Sănătăţii faţă de CNCAV, care este un organism interministerial, fără personalitate juridică, în subordinea directă a Secretariatului General al Guvernului şi coordonarea prim-ministrului, pare să se schimbe la 180 de grade.  

Mai precis, pe de o parte există un pol de putere USR-PLUS, prin Vlad Voiculescu, iar de cealaltă parte e o persoană susţinută de Klaus Iohannis şi de liberali, Valeriu Gheorghiţă, în prezent principalul responsabil de campania de vaccinare. Surse politice au precizat pentru „Adevărul” că dinspre USR-PLUS au început şicanele, fiind prezentat scenariul în care campania de comunicare privind vaccinarea împotriva COVID-19 ar putea trece la Ştefan Voinea, consilierul personal al ministrului Sănătăţii. „Ştefan Voinea, omul lui Voiculescu de la comunicare, pur şi simplu îl sfidează pe Gheorghiţă”, au declarat surse politice pentru „Adevărul”.

De asemenea, o altă mutarea care ar fi ţintită de echipa noului ministru al Sănătăţii este transferarea mai multor atribuţii de la Institutul Naţional de Sănătate Publică la un secretar de stat, în cazul în care Adriana Pistol (numită la şefia INSP de liberali şi susţinută şi de Valeriu Gheorghiţă) nu ar fi demisă din funcţie. Printre atribuţiile care ar putea fi transferate la un secretar de stat numit de Voiculescu ar fi cele legate de raportările privind pandemia: număr de cazuri, număr de vaccinări şi alte informaţii. Potrivit DC News, Valeriu Gheorghiţă a ameninţat şi cu demisia, dacă noua conducere a Ministerului Sănătăţii insistă cu schimbările, aspect precizat şi în discuţiile cu prim-ministrul Florin Cîţu. Gheorghiţă a catalogat această situaţie drept o dezinformare, în timp ce Vlad Voiculescu nu a negat faptul că ar putea exista asemenea modificări, potrivit sursei citate, sugerând că are loc un transfer de decizie spre partea politică.    

Încep demiterile

Vlad Voiculescu a declarat luni seară, într-un interviu pentru Epoch Times, că urmează să facă numeroase demiteri în Ministerul Sănătăţii şi în instituţiile pe care le are în subordine. Din vechea echipă va rămâne un singur secretar de stat. Surse politice din conducerea „Adevărul” au precizat că liberalii îl vor menţine în funcţie pe Andrei Baciu, secretar de stat şi în mandatele Costache şi Tătaru. În schimb, Voiculescu vrea sigur noi şefi la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţionala a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele