SURSE Cine sunt propunerile din echipa Orban pentru Biroul Executiv. Nume-surpriză în cazul prim-vicepreşedinţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Echipa Orban a discutat ieri şi continuă vineri punerea la punct a echipei care va cere votul pentru viitorul Birou Executiv. Cei din echipa actualului şef al PNL au stabilit trei dintre candidaţii pentru funcţia de prim-vicepreşedinte, dintre care doi sunt lideri cu greutate în partid, susţin surse din echipa Orban pentru „Adevărul”

Primul lider din echipa Orban care a anunţat că ţinteşte una dintre funcţiile de prim-vicepreşedinte a fost Adrian Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov. De altfel, acesta a şi rămas pe lista de candidaţi pe care o va propune echipa Orban la Consiliul Naţional de duminică, când ar urma să fie dat votul pentru noul Birou Executiv. 

Un al doilea lider PNL care ţinteşte funcţia prim-vicepreşedinte este Virgil Guran, preşedintele PNJ Dâmboviţa şi fost lider al senatorilor liberali până la începutul acestei sesiuni parlamentare. De altfel, Guran a mers aproape la toate şedinţe de CDJ cu Orban, pentru prezentarea moţiunii şefului PNL. 

Potrivit surselor „Adevărul” din echipa Orban, al treilea pretendent la funcţia de prim-vicepreşedinte este un nume-supriză, Dan Motreanu, în prezent preşedinte al PNL Giurgiu. Motreanu şi organizaţia sa au avut o atitudine neutră în competiţia din PNL, ambele moţiuni fiind validate de liberalii din Giurgiu. Însă până la urmă, Motreanu va ţinti una din funcţiile de top din PNL. Al patrulea loc de prim-vicepreşedinte va rămâne liber. De altfel, Orban a spus în repetate rânduri că trebuie lăsate funcţii şi pentru cei din echipa adversă. 

În ceea ce priveşte stabilirea numelor de vicepreşedinţi, lista nu este încă definitivată, însă printre numele deja stabilite sunt Violeta Alexandru, Laurenţiu Leoreanu, Alexandru Nazare, Viorel Badea, Valentin Făgărăşian, Nicolae Giugea şi George Şişcu. 

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend