Şova: PSD va avea candidat propriu la prezidenţiale. Pe ce variante mizează social-democraţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele PSD, Dan Şova, a declarat joi, la Adevărul Live, că PSD va avea un candidat propriu la prezidenţiale, iar între numele vehiculate în formaţiune se numără şi cel al premierului Victor Ponta.

„Cred că, în acest moment, PSD va avea candidat la prezidenţiale. Alianţa PSD-PC-UNPR va avea propriul candidat. După 25 mai, vom vedea în forurile de partid. Nu ştiu ce şanse sunt să fie Ponta, e o decizie a domniei sale. Mi-aş dori să fie candidat Victor Ponta şi am convingerea că ar câştiga. Este preşedintele PSD şi am convingerea fermă că va câştiga, dar dacă va candida dânsul sau nu e o decizie pe care trebuie să o ia personal şi apoi să decidă forurile partidului dacă e dânsul, domnul Geoană, domnul Oprescu, Isărescu“, a declarat Dan Şova, la Adevărul Live.

Întrebat dacă social-democraţii l-ar putea susţine pe preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, Şova a răspuns că este puţin probabil.

„Tăriceanu poate fi un candidat redutabil, dar mi-e greu să cred că ar putea fi susţinut de cele trei partide. Sincer, cred că PSD, cu PC, cu UNPR va prefera pe unul din cei trei: Oprescu, Geoană, Ponta“, a mai spus el.

Totodată, Şova a vorbit despre soarta defunctei Uniuni Social Liberale şi a precizat că întrevede o refacere a alianţei, cel mai târziu după alegerile prezidenţiale.

„Noi ne-am înţeles foarte bine cu PNL. Cel puţin la nivel guvernamental, am colaborat excelent. PNL intră în Guvern pentru a-şi impune politicile, iar propunerile pe care dânşii le-au avut au fost foarte bune şi au fost şi puse în aplicare. Cred că alianţa PSD-PC-PNL, deci refacerea USL e o chestiune care ţine de logică şi de normalitate şi am convingerea că, dacă nu după europarlamentare, după prezidenţiale se va reface sigur USL“, a explicat vicepreşedintele social-democrat.

Citeşte şi:

Dan Şova, ministrul Transporturilor, la Adevărul Live: În acest an se vor investi 3,5 miliarde de lei numai în autostrăzi, din care 1,5 miliarde de lei din acciză

România are de absorbit 3,2 miliarde de euro din fondurile europene pe domeniul transporturilor, bani pentru care foştii miniştri Radu Berceanu, Anca Boagiu şi Alexandru Nazare nu au făcut nimic, iar acum noi trebuie să găsim soluţii să-i luam cât mai repede, dar este evident că nu vor fi absorbiţi toţi, a declarat, la Adevărul Live, Dan Şova, ministrul Transporturilor.

Dan Şova vrea o confruntare cu Traian Băsescu, însă în momentul când actualul lider de la Cotroceni nu va mai fi preşedinte

Ministrul Transporturilor, Dan Şova, a comentat marţi seară, în cadrul unei emisiuni a Digi 24, ultimele apariţii publice ale preşedintelui României şi susţinerea pe care liderul statului a afirmat că o are pentru Fundaţia Mişcarea Populară şi  PMP, afirmând că doreşte o confruntare cu Traian Băsescu după ce acesta nu va fi în funcţia actuală.

Mai multe pentru tine:
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!