Sondaj: Ce partide ar vota românii dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare şi cine sunt cei mai populari politicieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe primul loc este Alexandru Rafila, deputat PSD, despre care 36% dintre cei chestionaţi au o părere bună şi tot atâţia au o părere proastă Foto: Arhivă

PSD ar obţine 37% din voturi dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, urmat de PNL - 20%, AUR - 14% şi de USR PLUS - 13%, conform unui Barometru al opiniei publice realizat de Avangarde, la comanda PSD. Medicul Alexandru Rafila este pe primul loc în topul popularităţii, urmat de Emil Boc şi de Klaus Iohannis.

Coform rezultatelor sondajului, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, scorurile obţinute ar fi - PSD-37%, PNL - 20%, AUR - 14%, USR PLUS - 13%, UDMR - 5%, iar PMP nu ar realiza pragul de 5% pentru intrarea în Parlament.  

O altă întrebare adresată subiecţilor a avut următoare formulare: ”În continuare vă vom citi o listă de politicieni şi personalităţi din România. Vă rugăm să ne spuneţi ce părere aveţi despre fiecare în parte”, opţiunile fiind: părere bună, părere prosată, nu am auzit de el, nu răspund. 

Pe primul loc este Alexandru Rafila, deputat PSD, despre care 36% dintre cei chestionaţi au o părere bună şi tot atâţia au o părere proastă, 1% nu au auzit de el, iar 27% nu au răspuns.

Pe locul al doilea, se situează primarul Clujului Emil Boc, cu 30% opinii favorabile, 45% opinii defavorabile, 1% nu au auzit de el, iar 24% nu au răspuns. 

Poziţia a treia în topul popularităţii revine preşedintelui Klaus Iohannis, despre care 28% dintre subiecţi au o părere bună, 52% au o părere proastă, în timp ce 20% nu au dorit să răspundă. 

Liderul PSD Marcel Ciolacu este pe poziţia a patra cu - 27% - părere bună şi 52%  - părere proastă. 

În topul care numără 15 politicieni, urmează, în ordine, Gabriela Firea, Mircea Geoană, Diana Şoşoacă, Vasile Dâncu, Ludovic Orban, Nicuşor Dan, George Simion, Florin Cîţu Dan Barna, Dacian Cioloş şi Rareş Bogdan. 

Despre Ludovic Orban au părere bună 16% dintre subiecţi, el fiind la egalitate din acest punct de vedere cu Vasile Dîncu, însă în timp ce despre Dîncu au o părere proastă 42%, în cazul lui Orban acest procent este de 58%. 

Pentru Florin Cîţu, sondajul indică 14% - părere bună, 61% - părere proastă. Dan Barna; 14% părere bună şi 59% părere prosată, Dacian Ciolos - 12% părere bună, 60% părere proastă, iar Rareş Bogdan are 11% - părere bună şi 56% părere proastă. 

Rareş Bogdan este însă pe primul loc în ceea ce priveşte procentul celor care declară că nu au auzit de el - 6%, fiind urmat de Nicuşor Dan - 4%, George Simion - 3% şi Dacian Cioloş - 2%. 

20% dintre cei chestionaţi consideră că formula PNL-USR PLUS-UDMR este încă cea mai potrivită să conducă România, 18% susţin soluţia anticipatelor, iar  13% susţin varianta unui Guvern PSD-AUR, în timp ce varianta Guvernului minoritar PNL-UDMR este considerată o opţiune pentru 3%. 

Sondajul a fost realizat în perioada 14- 21 septembrie, pe un eşantion probabilist, aleator simplu de 900 de subiecţi, prin Metoda CATI. Marja de eroare este de 3,2% pentru un nivel de încredere de 95%. Sondajul a fost realizat de Avantgarde, la comanda Partidului Social Democrat.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €