Sever Voinescu: E nedreapt să aşteptăm aderarea la Schengen până în septembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, vineri, că amânarea până în toamnă a deciziei de aderare de Schengen este „nedreaptă" şi reprezintă „un pas către divizarea Europei şi către înfrângerea idealului european", arată Mediafax.

„Nedrept. Imposibil de explicat. Un pas înainte către divizarea Europei. O înfrângere a idealului European", a ripostat Voinescu.

Decizia ca România şi Bulgaria să aştepte până în septembrie 2012 decizia privind aderarea la spaţiul Schengen a fost luată, vineri, în prima zi a summitului UE de la Bruxelles.

Decizia luată ieri, în prima zi a summitului UE de la Bruxelles, conform căreia România şi Bulgaria vor aştepta până în septembrie decizia privind aderarea la spaţiul Schengen. Întrucât Olanda s-a opus aderării României la Schengen, deci ar fi fost imposibil ca ţara noastră să primească un răspuns afirmativ la acest summit, oficialii europeni au amânat luarea unei decizii până în septembrie.

Mai multe pentru tine:
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare