Ședință de Guvern miercuri 14 august. Prima de carieră didactică şi cea de carieră profesională, pe ordinea de zi

0
Publicat:

Prima de carieră didactică şi cea de carieră profesională, acordate într-o singură tranşă, respectiv în luna octombrie 2023, vor putea fi utilizate până în luna octombrie 2024 inclusiv, potrivit unui proiect de ordonanţă care urmează să fie adoptat în şedinţa de Guvern.

Premierul Marcel Ciolacu FOTO: Gov.ro

Potrivit Agerpres, va fi adoptat proiectul de ordonanţă pentru modificarea OUG nr. 58/2023 privind unele măsuri pentru acordarea unei prime de carieră didactică pentru personalul didactic şi didactic auxiliar, precum şi unei prime de carieră profesională pentru personalul administrativ din învăţământul de stat, suportate din fonduri externe nerambursabile.

Executivul va aproba şi un proiect de ordonanţă privind autorizarea operatorilor economici din domeniul feroviar, al transportului cu metroul, metroul uşor, monorai şi al transportului urban, suburban şi regional pe şine, pe linii ferate industriale şi pe căile ferate cu caracter de patrimoniu, de muzeu sau turistic.

De asemenea, vor fi aprobaţi, prin hotărâre, indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Reabilitarea liniei de cale ferată Paşcani-Dărmăneşti”, lucrare de utilitate publică de interes naţional, cu valoare totală a investiţiei de 6.423.062.000 de lei.

Guvernul va aproba şi un proiect de hotărâre, privind privind alocarea unor sume din Fondul de rezerva bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 

Pe ordinea de zi se va afla şi un proiect de lege pentru modificarea şi completarea articolului 7 din OG nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor. 

Mai multe pentru tine:
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut