Scandal în Camera Deputaţilor între Putere şi Opoziţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul PDL Gheorghe Tinel i-a solicitat, astăzi, preşedintelui Camerei, Roberta Anastase, să ia măsuri împotriva parlamentarilor PSD aflaţi la balcoane, pe motiv că aceştia vociferează.

UPDATE  15.20  Deputatul PDL Elena Udrea a catalogat drept "neserioasă" atitudinea parlamentarilor opoziţiei care au urmărit şedinţa de plen de la balcoanele Camerei.

"Neserioasă atitudinea opoziţiei. Reprezentnţii puterii s-au mobilizat, au avut cvorum, au votat legile. Am făcut ce trebuie să facă nişte parlamentari. Din păcate, reprezentanţii opoziţiei încă nu găsesc motivaţia pentru care să se reîntoarcă în Parlament", a spus Udrea.

Gheorghe Tinel a arătat că Regulamentul Camerei prevede că persoanele care asistă la şedinţă trebuie să se abţină de la a se manifesta.

"Vă rog să luaţi măsurile necesare, pentru că nu suntem pe stadion, pe o arenă de sport. Să păstrăm un cadru decent de dezbatere, chiar dacă opoziţia nu vrea să participe", a spus Gheorghe Tinel.

În replică, deputatul PSD Marian Neacşu a spus că persoanele de la balcon sunt "deputaţi în exercitarea mandatului".

"Vociferările din sală dovedesc că vă deranjează că sunt mai mulţi deputaţi în balcoane decât în sală", a adăugat Neacşu.

Preşedintele Camerei Roberta Anastase a încercat să tempereze conflictul între cele două tabere.

"Să nu exagerăm, sunt mult mai puţini la balcoane, dar mult mai gălăgioşi. Să ne concentrăm pe lucrări şi să depăşim acest moment, care nu face bine nici puterii, nici opoziţiei", a spus Anastase.

Şedinţa Camerei se desfăşoară în absenţa opoziţiei, care îşi continuă protestul.

Mai multe pentru tine:
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Tradiții și superstiții de Sfântul Dumitru. De ce nu e bine să atingi cuțitele în această zi
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Câți ani de închisoare riscă Adrian Pleșca, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Infractorii cibernetici folosesc numele OLX România pentru a fura date de pe carduri bancare. Avertismentul DNSC
Prințul renegat, un libidinos notoriu! Apela la angajații de la Palat să facă rost de femei și-și dorea ”blonde și balerine”
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Profesoară de biologie din Iași, implicată într-un scandal uriaș. Elevii ar fi găsit imagini cu ea pe site-uri pentru adulți: „Face filme”