Rezultate alegeri parlamentare 2012/ Presa internaţională: "Coaliţia de la putere câştigă alegerile din România"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Agenţiile internaţionale de ştiri scriu despre victoria Uniunii Social Liberale

Coaliţia de centru-stânga aflată la putere în România a câştigat detaşat alegerile legislative de duminică, transmit agenţiile internaţionale de ştiri.

Potrivit AFP, Uniunea Social-Liberală (USL) a premierului Victor Ponta, la putere din mai, a obţinut 57% din voturi şi devansează opoziţia de centru-dreapta, apropiată preşedintelui Traian Băsescu, care a obţinut 19% din voturi, potrivit unui sondaj realizat la ieşirea de la urne de institutul CURS.
Totuşi, scrie AFP, USL va trebui să coabiteze cu Băsescu, al cărui mandat se încheie abia în 2014.

Cu titlul “Coaliţia de centru-stânga a lui Ponta câştigă clar în România, potrivit sondajelor”, EFE scrie că USL a triumfat duminică în alegerile legislative cu o “majoritate covârşitoare”.

USL a câştigat 54-57% din voturi şi se îndreaptă către o majoritate absolută, transmite Reuters, care citează două exit-poll-uri realizate de GeoPOL şi CSOP. Reuters aminteşte că sistemul electoral din România tinde să avantajeze partidele mari şi, din acest motiv, USL ar putea obţine chiar mai multe mandate decât cel reflectat de procentele obţinute, potrivit analiştilor.
Agenţia Xinhua menţionează că USL, la guvernare, pare să fi obţinut o victorie zdrobitoare la alegerile parlamentare din România.

Şi Associated Press face referire la o “victorie clară” a guvernului de centru-stânga la alegerile parlamentare, citând sondaje realizate la ieşirea de la urne.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă