Revoltă împotriva preşedintelui PSD

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupul deputaţilor pesedişti s-a revoltat, împotriva lui Mircea Geoană. La urechile pesediştilor a ajuns la prânz informaţia că Mircea Geoană i-ar fi solicitat demisia lui Adrian Năstase,

Grupul deputaţilor pesedişti s-a revoltat, împotriva lui Mircea Geoană. La urechile pesediştilor a ajuns la prânz informaţia că Mircea Geoană i-ar fi solicitat demisia lui Adrian Năstase, ceea ce i-a îndârjit împotriva preşedintelui PSD.
Deputaţii au spus că partidul nu este condus în momentul de faţă, că nu are o strategie, că în teritoriu organizaţiile sunt revoltate şi că PSD s-a transformat într-un partid-satelit al Cotroceniului. Este pentru prima oară când lui Mircea Geoană i se reproşează public că ar avea o anumită legătură cu Traian Băsescu, în urma căreia partidul ar fi victimă politică. Deputaţii au solicitat prezenţa lui Geoană în rândul lor, pentru a oferi explicaţii în legătură cu strategia pe care are de gând să o aplice principalul partid de opoziţie. Prezent la şedinţa grupului, Adrian Năstase le-a spus colegilor săi că de-acum înainte va participa la şedinţele Biroului Permanent Naţional în calitatea sa de preşedinte al Camerei, chiar dacă pe linie de partid el s-a autosuspendat din funcţia de preşedinte executiv. Se pare că este prima şedinţă extrem de furtunoasă în care deputaţii fac practic fond comun în jurul lui Adrian Năstase. (C.D.)

Geoană: Excluderea lui Năstase, o idee "pur şi simplu tâmpită"
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, ieri, că, în opinia sa, excluderea din partid a lui Adrian Năstase este o soluţie "pur şi simplu tâmpită" şi a arătat că există "câteva alternative" care vor fi luate în discuţie la întâlnirea de miercuri a liderilor judeţeni. "Trebuie să găsim o formulă inteligentă, coerentă şi colegială ca să ieşim din această situaţie", a spus Geoană. (Mediafax)

Năstase cere congres extraordinar
Preşedintele executiv autosuspendat al PSD, Adrian Năstase, a declarat ieri că formula unui congres extraordinar este necesară în acest moment, având în vedere faptul că partidul se află într-o perioadă în care are nevoie de clarificări. Declaraţia a fost făcută la sediul central al PSD. El a mai declarat că nu va demisiona din partid şi că nu ia în calcul nici retragerea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. "Eu nu demisionez. Eu rămân să mă bat pentru ceea ce cred. Dacă colegii mei, vreodată, vor considera că nu este nevoie de mine, îmi vor spune şi vom vedea care este soluţia", a spus Năstase.

PSD Iaşi propune trecerea în rezervă a lui Năstase
Filiala ieşeană a PSD susţine organizarea unui congres extraordinar, în care să fie revizuită organizarea "la vârf" a partidului, a anunţat ieri, în conferinţă de presă, vicepreşedintele PSD Iaşi Gheorghe Nichita. "Cei cărora le
datorăm
pierderea ultimelor alegeri, precum şi căderea cumplită în sondajele de opinie ar trebui să facă un pas în spate. Mă refer, în primul rând, la Adrian Năstase şi Dan Ioan Popescu, care ar trebui trecuţi
în rezervă
până îşi rezolvă problemele personale", a arătat Nichita. (Mediafax)
Ponta vrea o conducere PSD mai curajoasă
Deputatul Victor Ponta, membru în Biroul Permanent Naţional al PSD a declarat, ieri, că este necesară organizarea unui congres extraordinar al partidului, pentru a se alege o conducere mai "curajoasă". Ponta s-a arătat nemulţumit de faptul că mai mulţi lideri ai partidului s-au întâlnit în cursul zilei, fără a fi convocaţi toţi membrii BPN. De asemenea, el a acuzat actuala conducere a PSD, fără a avansa nume, că nu dă dovadă de curaj în a-i ataca pe reprezentanţii actualei puteri şi pe preşedintele Traian Băsescu.

Se pare că discuţiile dintre Mircea Geoană şi Adrian Năstase, la care au mai luat parte Miron Mitrea, Ion Iliescu, Nicolae Văcăroiu, Viorel Hrebenciuc, nu s-au terminat aşa cum şi-ar fi dorit Geoană. Adrian Năstase declară ferm că nu va demisiona şi că-şi doreşte congres extraordinar. Mai mult chiar, Năstase susţine că nu este el vinovat de decredibilizarea partidului şi nu este marele corupt din România. Acesta a mai spus că nu mai este dispus să tacă.