Referendumul, în amintirea liberalilor: „Aveam temeri, au fost puţini bani. Au fost zile când am depins doar de Fenechiu sau de Şova “

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Referendumul privind suspendarea preşedintelui Băsescu, evocat de liberali FOTO Adevărul

„În comparaţie cu restul campaniei pentru Referendum, ziua de 29 iulie a fost una de calm plat, pentru Departamentul de Comunicare PNL. Se făcuse tot ce se putea face“, povesteşte  deputatul PNL Radu Zlati pe blogul personal. Zlati a fost consilierul lui Crin Antonescu în timpul mandatului de preşedinte interimar.

„Aveam temeri – cine nu avea? Ştiam că au fost puţini bani, puţini oameni… Că nu toţi liderii marcanţi ai USL s-au înghesuit pentru a ţine conferinţe de presă. Că au fost zile când am depins doar de Fenechiu sau de Şova“, arată Zlati, adăugând că aceştia din urmă au fost „cei care nu au refuzat niciodată să apară pe sticlă şi să prezinte punctele de vedere ale USL.“

Totodată, el dezvăluie că, „în teritoriu, nu toţi reprezentanţii PNL erau entuziaşti în a aduce lumea la vot, la numai două luni de la alegerile locale.“ şi „se făcuseră presiuni uriaşe, interne şi externe pentru ca Băsescu să rămână fixat pe funcţia de care devenise nedemn“.

„Pe măsură ce orele se scurgeau şi graficul prezenţei la vot se afla mereu sub graficul ideal, cel care ar fi confirmat atingerea cvorumului solicitat de către UE şi CCR (şi acceptat de către majoritatea parlamentară USL), eram tot mai îngrijoraţi.“, povesteşte Zlati. „Inutil să spun că el nu a venit de nicăieri“, adaugă deputatul PNL.

„La sfârşitul zilei de vot, Dan Şova a anunţat că se atinsese, la numărătoarea paralelă USL, cvorumul. Şi că Băsescu era practic demis.“, relatează liberalul, admiţând că nu ştia nimic despre înfrângere.

„Nu ştiam că fuseserăm înfrânţi, că jocurile fuseseră deja făcute – nu la urne, ci în încăperi elegante în care puţini oameni puteau înfrânge voinţa politică a oricât de mulţi cetăţeni. Asta a fost ziua mea de 29 iulie.“, mai scrie el.

Pe de altă parte, Zlati recunoaşte că înfrângerea „a dus la maximizarea victoriei USL la parlamentarele din decembrie“, „căci unele înfrângeri sunt fertile şi dau roade când şi unde nu te aştepţi“.

În cele din urmă, mai scrie Zlati într-o altă postare dedicată aceluiaşi subiect, poporul „l-a demis pe Traian Băsescu“, „în cele din urmă doar moral“.

„Moral şi legitim, Băsescu nu mai este, după 29 iulie 2012, decât un personaj politic jalnic pe care poporul l-a aruncat la groapa de gunoi a istoriei“.

Deputatul PNL Alina Gorghiu scrie, tot pe blogul personal, că suspendarea preşedintelui a fost cerută de popor.

„Piaţa a cerut asta şi întreaga desfăşurare politică de atunci a dus spre deznodământul pe care noi, USL, l-am pus în practică“.

„Dincolo de datele tehnice, rămâne întreaga istorie de după: un preşedinte repus în funcţie mai vehement ca oricând, în ciuda faptului că era mai contestat ca oricând…“, mai scrie aceasta.

„Evident că votul contează, aşa cum este obligatoriu într-un stat democratic. Învăţăm acest lucru cu fiecare scrutin, indiferent de miza lui. Dar voi, cei care votaţi, ce învăţaţi din fiecare chemare la urne?“, încheie Gorghiu. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”