Război la PSD Olt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secretarul PSD Slatina, Alexandru Măceşanu, a declarat, citat de Realitatea TV, că în ultimele două săptămâni câteva sute de membri au demisionat din partid, nemulţumiţi de deciziile luate de noua conducere a organizaţiei judeţene.

“Ceea ce se întâmplă în PSD Olt este dincolo de orice închipuire. Statutul PSD şi hotărârile conducerii centrale sunt pur şi simplu ignorate. Una spune conducerea partidului şi alta se întâmplă la Olt”, a afirmat Măceşanu. Un alt lider din Olt, preşedinta PSD Drăgăneşti, Simina Ion, l-a acuzat pe senatorul Dan Şova, ales recent prim-vicepreşedinte al filialei judeţene, că “a comandat” ca zeci de membri ai organizaţiei să fie excluşi. ,,Am auzit că s-ar fi luat decizia de excludere a cinci dintre cei şase consilieri locali ai PSD dar, oficial, nu s-a primit nicio înştiinţare în acest sens. Sper să nu fie adevărat”, a afirmat şi primarul municipiului Caracal, Gheorghe Anghel, vicepreşedinte al PSD Olt şi singurul edil social-democrat din judeţ.

„În organizaţie e linişte”

Senatorul Dan Şova a negat însă atât existenţa demisiilor, cât şi acuzaţiile ce i s-au adus. “Nu există nicio demisie la PSD Olt, iar eu, vă spun foarte ferm, nu am comandat nicio excludere pentru că nici nu puteam să fac aşa ceva. Excluderile trebuie aprobate de Comitetul Executiv al filialei, or acest Comitet nu s-a întrunit. Sunt nişte prostii aruncate ca să tensioneze atmosfera. Vă spun că am verificat şi în organizaţie e linişte”, a declarat pentru “Adevărul” senatorul Dan Şova. El a mai susţinut că  nemulţumiţii sunt, de fapt, “oameni ai lui Toma, care se iau după acesta şi împrăştie minciuni”.
Prospătul lider al PSD Olt, Paul Stănescu, aflat în vacanţă, nu era la curent cu scandalul din filială. “Nu ştiu mare lucru despre ce s-a întâmplat pentru că nu sunt în ţară. Nu ştiu despre demisii, dar excluderi n-au avut cum să fie pentru că trebuiau parafate de mine. Mă întorc luni şi o să convoc un Comitet Executiv ca să lămurim lucrurile”, a declarat Stănescu.

Victor Ponta a evitat să comenteze situaţia

Tensiunile din PSD Olt au ieşit la iveală după ce, în urma alegerilor interne de la 7 iulie, senatorul Ion Toma a pierdut şefia organizaţiei, iar succesorul său a devenit Paul Stănescu, preşedinte al Consiliului Judeţean Olt. Senatorul Dan Şova, preşedintele Comisiei de Arbitraj şi Integritate Morală din PSD, a fost ales prim-vicepreşedinte. Surse din PSD afirmă că Ponta l-ar fi dorit pe Şova pentru conducerea PSD Olt, dar acesta nu a candidat. Aceleaşi surse mai spun că Paul Stănescu  s-a bucurat de sprijinul secretarului general al PSD, Liviu Dragnea.
Liderul PSD, Victor Ponta, a evitat să comenteze situaţia de la PSD Olt, mulţumindu-se doar să spună că “după alegeri, nu toată lumea este mulţumită de rezultat”.


Mai multe pentru tine:
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Turist român, prins în infernul din Antalya: „Hotel de sute de milioane de euro, de cinci stele, fără hidranți. Sunt praf turcii la protecție”
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Estonia a publicat o hartă cu traiectoria de zbor a avioanelor de vânătoare rusești. Piloții ruși au ignorat semnalele avioanelor NATO