Rareş Bogdan, atac dur asupra judecătorilor CCR: Politrucii, şpăgarii şi pupincuriştii să nu mai aibă ce să caute în acest for

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rareş Bogdan . FOTO Mediafax

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan i-a atacat dur miercuri pe judecătorii CCR după ce aceştia au declarat neconstituţionale amenzile date în perioada stării de urgenţă precum şi tăierea pensiilor speciale. Acesta îi acuză pe judecători că nesocotesc „98% din populaţia României” care a respectat restricţiile autorităţilor şi propune schimbarea legii de alegere a judecătorilor astfel încât să nu mai ajungă în funcţie „şpăgari şi pupincurişti.

„Este o ruşine totală pentru absolut orice sistem constituţional din lume. În realitate, după ce şi-au protejat drepturile a 6 din 9 judecători prin declararea ca neconstituţională a legii de tăiere a pensiilor speciale, iniţiată şi votată de PNL în 28 ianuarie, CCR a încercat să-şi acopere acţiunea clară prin care, din nou, a instituit faptul că în România există cetăţeni de rangul 1, adică judecătorii CCR şi cetăţeni de rangul 2, restul românilor. Curtea lui Dorneanu şi compania a acoperit mizeria cu pensiile speciale şi a introdus o altă aberaţie, cu declararea ca neconstituţională a amenzilor date în timpul stării de urgenţă. În realitate CCR, este o apărătoare clară a celor care au săvârşit acte de nelegalitate, prin nerespectarea izolării sau a carantinei, unii dintre ei în mod repetat.  293.000 de cetăţeni n-au respectat condiţiile impuse de starea de ugenţă, dar judecătorii CCR au nesocotit peste 98% din populaţia României, care s-a dovedit de o disciplină absolută şi au respectat întocmai condiţiile impuse de autorităţi.

La fel ca în epoca Dragnea, CCR se dovedeşte apărătoare a infractorilor în detrimentul oamenilor cinstiţi, corecţi, care înţeleg că democraţia nu înseamnă haos şi în niciun caz nu înseamnă nerespectarea legii, mai ales în stare de urgenţă.

Acţiunea CCR nu este întâmplătoare. Acţiunea legată de starea de urgenţă este direct legată de decizia extrem de gravă, dorită de 94% din populaţia României, respectiv acţiunea de tăiere a pensiilor speciale”, a declarat Rareş Bogdan, citat de Ştiripesurse.ro.

Totodată, acesta propune modificarea legii prin care sunt desemnaţi judecătorii CCR.

„În acest moment şi în lumina ultimului atac adus la adresa preşedintelui României şi a Administraţiei prezidenţiale, este extrem de clar că modul în care sunt delegaţi aceşti judecători şi modul în care sunt organizaţi, va trebui schimbat categoric. Nu poate exista o Curte cu adevărat independentă, o Curte etalon, atâta timp cât avem acest sistem de selecţie.

Astăzi, s-a scris o nouă pagină din istoria neagră a unei democraţii şuntite, pervertite de către cei care în urmă cu 3 ani de zile au promovat OUG 13, un atac pe faţă la statul de drept şi la adresa democraţiei. Românii sunt oameni corecţi, care îşi educă copilaşii în spiritul bunei credinţe. Niciodată românii nu le vor spune copiilor că este bine să furi, că este bine să faci rău, că este bine să nu-i respecţi pe cei din jur.

Mă bazez pe faptul că aceşti oameni de bună credinţă, care reprezintă marea maj a românilor, adică peste 98% dintre ei vor avea puterea să ne ajute să schimbăm legea de desemnare a judecătorilor CCR, astfel încât politrucii, şpăgarii şi pupincuriştii să nu mai aibă ce să caute în cadrul acestui for care ar trebui să fie un etalon către toate instanţele din România”, a adăugat Rareş Bogdan/

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu