Rareş Bogdan: 70.000 dintre românii întorşi în ţară nu se ştie cu ce s-au ocupat afară. Între 8.000 şi 10.000 sunt prostituate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Europarlamentarul Rareş Bogdan. FOTO Facebook Rareş Bogdan

Prim vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a precizat, marţi seară, într-o intervenţie la România TV, că din cei 70.000 dintre românii întorşi în ţară nu se ştie cu ce s-au ocupat afară, iar între 8.000 şi 10.000 ar fi fost prostituate.

„Daca in prima chestiune, legata de Deva si Sacele, autoritatea statului a fost pusa la incercare grav, oamenii au vazut o chestie pe care nu au mai vazut-o de 30 de ani. Au mai existat crize, miscari de strada, dar nu ne era frica daca sotiile noastre sau copiii nostri mergeau in parc. Mi s-a parut ca a fost o problema de coordonare, de actiune. E o granita foarte subtire intre fermitate si abuz. Daca nu avem fermitate, orice stat se prabuseste”, a declarat Rareş Bogdan, potrivit stiripesurse.ro

De asemenea, Rareş Bogdan a venit cu o statistică proprie privind cei reveniţi din străinătate. „70.000 din toţi cei aproape un milion care au intrat în ţară, nu se ştie cu ce s-au ocupat în afara ţării. Între 8.000 si 10.000 sunt prostituate care s-au întors în ţară. Câteva mii sunt şuţi în afara ţării. Sunt cifre oficiale”

Mai mult, europarlamentarul a subliniat că sunt nepotrivite comparaţiile cu 10 august în ceea ce priveşte intervenţia forţelor de ordine. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima