PSD şi PRM încearcă să oprească privatizarea CEC

0
Publicat:
Ultima actualizare:

43 de senatori PSD şi PRM au depus, ieri, moţiunea simplă "Opriţi privatizarea CEC", cerând ca activitatea de conducere a acestei bănci să fie exercitată de specialişti în domeniul

43 de senatori PSD şi PRM au depus, ieri, moţiunea simplă "Opriţi privatizarea CEC", cerând ca activitatea de conducere a acestei bănci să fie exercitată de specialişti în domeniul financiar-bancar, alături de reprezentanţi ai patronatelor, sindicatelor, pensionarilor şi societăţii civile. Semnatarii documentului apreciază că "milioane de depunători au primit o dobândă mai mică decât cea normală pentru economiile lor, contribuind astfel la dezvoltarea CEC şi a economiei naţionale". Reprezentanţii PRM şi PSD susţin că valoarea CEC ar fi inestimabilă, pentru că "ţine intrinsec de istoria şi economia poporului român, dintr-o perioadă de peste un secol şi jumătate". Ei mai arată că privatizarea sistemului bancar românesc a generat pierderi "mai mult decât substanţiale" la nivelul BNR, care a devenit un consumator de fonduri publice, iar în anul 2005 a înregistrat o pierdere din operaţiuni de peste 31.000 miliarde ROL. (G.R.)

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi