PSD îşi pune cenuşă-n cap după gafa cu Halep

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Niculae Bădălău numeşte acţiunea PSD drept „o greşeală impardonabilă”. Foto: Inquam

PSD a recunoscut, prin mai mulţi lideri şi comunicatori ai săi, faptul că formaţiunea a făcut o greşeală prin distribuirea trucajului în care se spune că Simona Halep a fost huiduită de circa 20.000 de „fani“ pe „Arena Naţională”, şi nu primarul Gabriela Firea. Mai mult, social-democraţii şi-au cerut scuze faţă de jucătoarea de tenis şi fanii acesteia.

Printre primii reprezentanţi ai PSD care au reacţionat şi şi-au cerut scuze faţă de Simona Halep a fost Ionuţ Vulpescu, ex-ministru al Culturii şi persoană care de mai multe ori nu a fost de acord cu mesajele politice ale partidului său. „Simona Halep nu merita nici deturnarea sensului festivităţii de luni seara, nici folosirea numelui ei într-un răspuns lipsit de inteligenţă. Avem obligaţia să ne cerem scuze pentru acest gest. Personal fac acest lucru”, a scris Ionuţ Vulpescu pe pagina sa de Facebook.

Miercuri seară, după ce Liviu Dragnea a anunţat că l-a demis pe cel responsabil de trucajul cu Halep, adică Gabriel Harabagiu, au început să vină şi mesajele de la membrii apropiaţi de liderul PSD. „O eroare de comunicare, o gafă impardonabilă. Nu aşa gândesc PSD-iştii. A fost o prostie inimaginabilă, recunosc, preşedintele a şi luat nişte măsuri, l-a demis pe cel care a generat această prostie. Ceea ce îmi pare rău e că anumite filiale au preluat dintr-un automatism această chestiune şi au distribuit mai departe. Şi, ca să fie foarte clar, îmi cer scuze faţă de Simona Halep, faţă de fanii Simonei Halep şi faţă de toţi românii pentru această gafă impardonabilă”, a declarat Adrian Dobre, fost purtător de cuvânt al PSD, într-un interviu la Digi24.

„Greşeală impardonabilă“

Apoi, a urmat şi exprimarea regretului în mediul public a lui Niculae Bădălău, lider al PSD Giurgiu şi fost preşedinte executiv al formaţiunii la nivel naţional. „În numele meu şi al organizaţiei judeţene PSD Giurgiu, îmi cer scuze pentru greşeala impardonabilă comisă, fără voia lor, de colegii mei, care se ocupă de transmiterea mesajelor pe online. Poate suna sec, poate fi interpretat ca fiind o demagogie ieftină, ce pot să vă spun este că regret şi încă o dată, îmi cer scuze faţă de Simona Halep, faţă de familia ei minunată, faţă de suporterii de acasă şi din afara ţării“, a afirmat Bădălău, în încercarea de a repara greşeala făcută de organizaţia pe care o conduce, în condiţiile în care Giurgiul a fost printre primele care au distribuit trucajul cu Halep.

Mai multe pentru tine:
Peștera mortală. O cavernă din Kenya, despre care se crede că este sursa Ebola, ar putea provoca următoarea pandemie
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
Un om de știință a elucidat misterul „blestemului faraonului”. Ce i-a ucis pe cei care au deschis mormântul lui Tutankhamon
Oana Zăvoranu sare la gâtul Adelei Popescu! Ce a enervat-o la culme la soția lui Radu Vâlcan: „Când o vedeți pe distinsa pe undeva că se rupe în figuri...”
Moment istoric pe Bega. Prima cursă după 1988 între Timișoara și Otelec. Vaporul cu 45 de pasageri a ajuns după trei ore
Ucrainenii au atacat cu drone două rafinării de petrol și un aerodrom militar din regiunea Krasnodar VIDEO
Adevărul despre Moscova lui Putin, dezvăluit de un vlogger român din Rusia. „Vă spun după 20 de ani de trai aici“ VIDEO
Țara unde românii au un salariu de 5.000 de euro pe lună. Ce spune Daniel, stabilit de mai bine de 30 de ani: „Există un mit, când vorbim de salariu"
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
Cele mai bune locuri de grătar pentru sărbătoarea de 1 Mai
Crenvurștii, mai nocivi decât legumele sau fructele cu pesticide. Ce spun specialiștii