Propunerea legislativă privind majorarea numărului membrilor Comisiei de control a SIE, adoptată pe articole

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputatul PMP,  Eugen Tomac, a declarat că mulţumit că s-a ajuns la un consens pentru lărgirea componenţei Comisiei de control a activităţii SIE. FOTO Edurad Enea

Propunerea legislativă privind majorarea numărului membrilor Comisiei de control a Serviciului de Informaţii Externe (SIE) de la cinci la şapte a fost adoptată pe articole, votul final urmând a fi dat în cadrul plenului de marţi al Camerei Deputaţilor.

Deputatul PMP Eugen Tomac a afirmat, în cadrul dezbaterilor din plen, că este bine că s-a ajuns la un consens politic în privinţa acestei propuneri legislative. „Mă bucur că am găsit consens pentru a modifica legea privind controlul Serviciului de Informaţii Externe. Sper ca în cel mai scurt timp să găsim un consens şi pentru a modifica hotărârea cu privire la funcţionarea Serviciului Român de Informaţii astfel încât să mărim şi acolo numărul de membri', a precizat Eugen Tomac.

Şi deputatul PNL Victor Paul Dobre a precizat, la rândul său, că liberalii „salută consensul realizat prin promovarea acestui proiect de lege”. „Sperăm că PSD va avea minte şi va respecta şi cutuma privind conducerea comisiei, dacă nu acum, într-un viitor apropiat”, a completat Dobre.

Mai mulţi deputaţi de la toate partidele parlamentare au depus la Camera Deputaţilor o propunere legislativă care prevede creşterea numărului de membri ai Comisiei speciale de control al activităţii Serviciului de Informaţii Externe (SIE) de la cinci la şapte, pentru a asigura "o mai bună gestionare" a procesului de control parlamentar asupra activităţii acestui Serviciu. Pentru actuala legislatură, Comisia pentru controlul SIE nu a fost constituită încă.

Potrivit proiectului de lege înregistrat la Camera Deputaţilor, modificarea art. 3, alineatul 1 din Legea nr 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea SIE se impune „în primul rând ca o necesitate pentru corelarea principiului reprezentării cu cel al configuraţiei politice actuale din cele două Camere ale Parlamentului, asigurându-se astfel participarea la procesul decizional al tuturor grupurilor parlamentare”.

De asemenea, având în vedere faptul că exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI se realizează de către un organism comun al celor două Camere parlamentare compus din nouă membri desemnaţi din grupurile parlamentare, „se impune creşterea numărului de membri ai Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SIE întrucât activitatea celor două organisme este similară şi prezintă acelaşi grad de complexitate”.

Astfel, alineatul 1 al articolului 3 din Legea nr 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea SIE se modifică şi va avea următorul cuprins: „Controlul asupra activităţii SIE este exercitat de Parlamentul României cu respectarea secretului asupra mijloacelor şi surselor de informare. În acest scop se constituie o comisie specială formată din patru deputaţi şi trei senatori aleşi din cadrul Comsiilor pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale celor două Camere”.

Senatul este Cameră decizională în acest caz. Iniţiatorii au solicitat Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor dezbaterea acestei propuneri legislative în procedură de urgenţă.

Mai multe pentru tine:
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate