Proiect legislativ: 40% dintre candidaţii partidelor la parlamentare trebuie să fie femei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Organizatiei de femei a PDL, Sulfina Barbu, a depus la Camera Deputaţilor o iniţiativă legislativă privind introducerea unei cote obligatorii de 40% de candidaţi femei la alegerile parlamentare.

Trebuie să avansăm cu reprezentarea politică a femeilor de la egalitatea de şanse la egalitatea de rezultate. Este adevărat că acum femeile au garantat prin lege tratamentul egal, însă rezultatele sunt încă foarte slabe. Doar 9,76 % dintre parlamentari sunt femei. Ca să trecem de la acest 9,76% la o candidatură consistentă a unei femei la Preşedinţia ţării, femeile trebuie sprijinite, impulsionate să se implice mai mult în viaţa politică", spune Sulfina Barbu în proiectul legislativ depus marţi la Camera Deputaţilor, în regim de urgenţă. 

Iniţiativa legislativă obligă partidele ca la alegerile parlamentare 40% dintre candidaţii propuşi să fie femei, iar acestea să fie desemnate în colegiile eligibile. Totodată, cine nu respectă legea ar trebui sancţionat prin tăierea subvenţiei de la bugetul de stat.

"Această lege poate fi parte a reformei partidelor din România. Este o lege care practic obligă partidele să îşi profesionalizeze resursa umană, să se deschidă către exterior – către societatea civilă, mediul economic şi academic pentru a convinge femeile din aceste domenii să li se alăture. Şi nu în ultimul rând, este o lege care determină partidele să acorde mai multă atenţie în programul politic preocupărilor specifice femeilor: familie, sănătate, educaţie, asistenţă socială şi protecţia mediului”, a declarat Sulfina Barbu. 

Duminică, şeful statului a declarat, la Pro TV, că exclude şansele unei femei, nu candidatura, la preşedinţia României şi la cea a partidului. "O femeie nu ar avea şansa să câştige o astfel de bătălie", a spus Traian Băsescu. Vezi aici detalii.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte