Primarul Bacăului, Cosmin Necula, trece la Pro România, formaţiune care îl va susţine pentru un nou mandat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cosmin Necula FOTO Mircea Merticariu

Primarul Bacăului, Cosmin Necula, exclus din PSD după ce a criticat în mod repetat politica Guvernului Dăncilă, se alătură echipei Pro România, anunţă reprezentanţii acestei formaţiuni. Pro România îl va susţine pe Necula pentru un nou mandat de primar.

Pro România salută decizia primarului municipiului Bacău, Cosmin Necula, de a se alătura şi de a susţine echipa condusă de preşedintele Victor Ponta, se arată într-un comunicat de presă transmis, marţi, de această formaţiune.

„În primul rând vreau să-l felicit pe Cosmin Necula pentru proiectele pe care a reuşit să le implementeze la nivel local. Bacăul este tot mai modern, cu mult peste alte municipii mai mari. Mă bucur că şi-a asumat viziunea Pro România şi am încredere că, împreună, vom reuşi să sprijinim toate proiectele bune pentru dezvoltarea comunităţilor. Tocmai de aceea, Pro România îl susţine pentru un nou mandat de primar, în perioada 2020-2024”, a declarat preşedintele Pro România, Victor Ponta.

Conform comunicatului, primarul din Bacău a explicat că decizia a venit natural, ca urmare a faptului că acesta este singurul partid veritabil de stânga.

„Pro România este singura construcţie politică ce gândeşte într-o manieră de stânga modernă, pro-europeană, cu semnificative influenţe din zona de centru. Îmi doresc ca Municipiul Bacău să se curăţe administrativ şi politic. Voi rămâne un om de stânga şi voi lupta împreună cu partenerii politici pentru apărarea interesului locuitorilor”, a declarat Cosmin Necula.

El a precizat că, de îndată ce va primi documentele privind excluderea din PSD, va semna adeziunea la PRO România.

„Porţile sunt deschise pentru toţi cei care vor să-şi reprezinte mai bine cetăţenii. Cosmin Necula este unul dintre cei care şi-au dovedit competenţa, atât în mandatul de primar, cât şi în perioada în care a fost deputat. Ne bucurăm că tot mai mulţi lideri politici aleg să facă parte din echipa PRO România şi să consolideze stânga românească modernă”, a declarat purtătorul de cuvânt al PRO România, Gabriela Podaşcă.

Primarul Bacăului, Cosmin Necula, afirma, în 13 noiembrie, într-o postare pe Facebook, că în PSD, „dacă spui adevărul, eşti dat afară”, după ce a fost exclus din partid, prin decizia Comitetului Executiv Naţional. Decizia a fost luată după ce în septembrie Necula a criticat Guvernul, partidul retrăgându-I atunci sprijinul politic, iar după alegeri a scris că au fost membri PSD care ”nu au tras cu partidul”, fiindu-le ruşine cu candidatul Viorica Dăncilă. Necula susţinea că în şedinţa CEx şi alţi colegi au exprimat un punct de vedere similar, concluzia sa fiind că practica execuţiilor staliniste de pe vremea lui Liviu Dragnea continuă.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie