Preşedintele Traian Băsescu: „Revizuirea Constituţiei trebuie să se bazeze pe referendumul din 2009“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu FOTO Arhiva Adevărul

Preşedintele Traian Băsescu îi acuză pe politicienii majorităţii parlamentare că au dublă măsură, pe motiv că fac apel la voinţa poporului în cazul referendumului nevalidat de anul trecut privind demiterea sa, dar nu vor să ţină cont de consultarea populară din 2009 privind procesul de revizuire a Constituţiei.

Traian Băsescu a trimis, joi, o scrisoare conducerii Camerei Deputaţilor în care cere să se ia în discuţie proiectul de regizuire a Constituţiei trimis, în 2011, de preşedinţie Parlamentului.

În proiect se specifică faptul că revizuirea Legii fundamentale trebuie să aibă la bază referendumul din 2009 care susţine reducerea numărului de parlamentari la 300 şi Parlament unicameral.

O altă modificare este legată de reducerea de la 60 la 45 de zile a termenului de dizolvare a Parlamentului în cazul în care sunt respinse două Guverne, asta pentru a diminua posibilitatea crizele politice. Proiectul de revizuire vizează şi abordarea prin vot public a deciziilor CSM şi înlătura şi prerogativa preşedintelui României de a prezida şedinţele CSM.

Mai multe pentru tine:
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cele trei zodii care intră în cea mai bună perioadă din viața lor! Horoscopul karmic, mai pozitiv ca niciodată pentru acești nativi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online