Preşedintele PPE: Intervenţiile CE, PE şi ale unor familii politice au dus la o situaţie echilibrată în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Partidului Popular European (PPE), Wilfried Martens, a declarat joi, la Bruxelles, că intervenţiile Uniunii Europene, Comisiei Europene, Parlamentului European şi a unor familii politice europene pentru a cere respectarea regulilor de bază ale UE în România au dus, în final, "la o nouă situaţie, echilibrată".

Liderul PPE a ţinut să precizeze că decizia de a organiza congresul la Bucureşti s-a luat cu un an în urmă, când în România nu exista o criză politică, şi că decizia de a desfăşura reuniunea popularilor europeni în capitala României a fost una foarte dificilă, în contextul în care un candidat foarte puternic era, la acel moment, şi Cipru. "Unul dintre cele mai importante motive a fost că am vrut să fim prezenţi la Marea Neagră, confirmând, susţinând ideea că această regiune trebuie să fie o parte integrată a UE, un fel de exemplu. Ştim ce s-a întâmplat de atunci, ultimul guvern al majorităţii preşedintelui a căzut şi parlamentul a dat un nou guvern, şi apoi toate problemele create după anumite acţiuni pe care le-au anunţat", a spus Martens.

În ceea ce priveşte situaţia de criză politică din România creată după suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, Wilfried Martens a spus că "este un fapt foarte important că România este un stat membru UE".

"Asta înseamnă că în această situaţie în care au existat tensiuni, Uniunea Europeană (UE), Comisia Europeană (CE), Parlamentul European (PE) şi unele familii politice au intervenit, subliniind nevoia de a respecta regulile de bază ale Uniunii. Cred că asta a dus, în final, la un nouă situaţie, echilibrată. Dar am decis cu un an în urmă, aşa cum am spus, să organizăm congresul la Bucureşti, pentru că vrem ca România să devină un protagonist al proiectului european, asta înseamnă respectarea, apărarea, acceptarea rolurilor de bază ale UE", a menţionat preşedintele PPE.

El a adăugat însă că doreşte să-şi respecte adversarii politici din România. "Vreau să respectăm fair-play-ul. Ne ducem la acest congres două-trei zile şi este o lungă tradiţie în statele democratice să respecţi persoanele din alte familii politice, de asemenea, este în tradiţia Europei şi a UE. Şi sper că acesta va fi cazul", a afirmat fostul premier belgian.

Liderul popularilor europeni a apreciat că nu crede că noile cereri de aderare la PPE depuse de partidul lui Mihai-Răzvan Ungureanu, Forţa Civică, şi de formaţiunea lui Laszlo Tokes, Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), vor duce la apariţia unor divergenţe în România. "Mereu am apărat ideea că ungurii trebuie să lucreze împreună, într-un singur partid şi să nu se despartă", a spus Martens referindu-se la cererea de adeziune a PPMT, în condiţiile în care UDMR este deja membru al PPE, transmite Agerpres.

"Acum am înţeles că este o alianţă între PDL, PNŢCD şi noul grup cu ambiţia de a deveni partid al fostului prim ministru. Şi sper ca cele trei în alianţă vor apăra aceleaşi poziţii politice, în orice caz încep acum să lucreze împreună pentru alegerile de la 9 decembrie. Deci divizarea nu există, lucrează împreună, colaborarea este importantă pentru PPE, recunoaşterea unui partid politic este un proces foarte important pentru PPE, el durează şi nu putem decide în câteva săptămâni. Avem o atitudine pozitivă şi ceea ce este cel mai important este că aceste trei partide lucrează împreună", a conchis Wilfried Martens.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”