Preşedintele Iohannis participă marţi la deschiderea segmentului la nivel înalt al celei de-a 73-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, la New York

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos

Preşedintele Klaus Iohannis va participa marţi la deschiderea segmentului la nivel înalt al celei de-a 73-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, la New York, după ce cu o zi în urmă şeful statului român a luat parte la recepţia tradiţională oferită de preşedintele SUA, Donald Trump, şi de Prima Doamnă în onoarea şefilor de delegaţii la Adunarea Generală a ONU.

Preşedintele Klaus Iohannis participă, de luni până vineri, la New York, la cea de a 73-a sesiune a Adunării Generale a ONU.

Preşedintele Iohannis a luat parte, luni, la recepţia tradiţională oferită de preşedintele SUA, Donald Trump, şi de Prima Doamnă în onoarea şefilor de delegaţii.

Marţi, Klaus Iohannis ar urma să participe, de la ora locală 9.00, la deschiderea segmentului la nivel înalt al celei de-a 73-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, iar miercuri, de la ora locală 14.30, este programată intervenţia naţională a preşedintelui României în cadrul dezbaterilor generale ale celei de-a 73-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

La dezbaterile generale ale celei de-a 73-a sesiuni a Adunării Generale a ONU va participa şi ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, el făcând parte din delegaţia României condusă de preşedintele Klaus Iohannis. Din delegaţie face parte şi viceprim-ministrul pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, Ana Birchall.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE), participarea delegaţiei României la actuala sesiune a Adunării Generale confirmă sprijinul acordat de ţara noastră diplomaţiei multilaterale în cadrul ONU şi dorinţa de a consolida contribuţia României la activităţile organizaţiei, inclusiv prin intensificarea colaborării bilaterale cu alte state membre ale organizaţiei mondiale. Una dintre priorităţile delegaţiei la actuala sesiune a Adunării Generale o reprezintă continuare demersurilor de promovare a candidaturii pentru alegerea României ca membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU, la alegerile care vor avea loc în luna iunie 2019.

„Ca şi la precedentele sesiunii ale Adunării Generale a ONU, programul ministrului afacerilor externe include participarea la o serie de reuniuni multilaterale, sub egida ONU sau a altor formate de cooperare internaţională, precum şi întâlniri bilaterale cu omologi din alte state membre ale ONU. De asemenea, ministrul Teodor Meleşcanu va participa la reuniunea miniştrilor de externe din statele membre UE, la dineul transatlantic organizat de secretarul de stat al SUA, la reuniunea ministerială organizată de UE pe tema crizei din Siria şi la reuniunea ministerială a Iniţiativei Central-Europene. Un capitol distinct al programului ministrului afacerilor externe este consacrat problematicii regionale. În acest context, Teodor Meleşcanu va participa la micul dejun cvadrilateral (alături de omologi din Bulgaria, Croaţia şi Grecia) în cadrul căruia vor fi abordate aspecte legate de evoluţiile din Balcanii de vest. În acelaşi cadru se înscrie şi schimbul de opinii între statele Iniţiativei Central Europene, în cursul dejunului de lucru organizat de Croaţia, preşedinte-în-exerciţiu al acestui format de cooperare, precum şi întrevederea cu omologul din Ungaria. O atenţie specială va fi acordată proiectelor de cooperare viitoare între statele participante", a transmis MAE.

Problematica dezvoltării cooperării României cu statele din zona Golfului va fi abordată în cadrul întrevederii ministrului român de externe cu Secretarul General al Consiliului de Cooperare a Golfului şi cu omologi din Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Oman şi Qatar. Şeful diplomaţiei române va pleda pentru valorificarea amplă a oportunităţilor de cooperare economică dintre România şi ţările respective, pornind de la potenţialul economiei româneşti şi de la experienţa mediilor de afaceri din zona Golfului. De asemenea, ministrul afacerilor externe va prezida reuniunea organizată în comun de România şi Comunitatea Democraţiilor cu tema "Tineretul şi rezilienţa democratică", în perspectiva preluării de către ţara noastră a preşedinţiei acestui format de cooperare internaţională în septembrie 2019.

În cadrul dimensiunii francofone a diplomaţiei române, Teodor Meleşcanu va fi gazda unei acţiuni francofone pe tema 

"Schimbările climatice şi securitatea", cu participarea omologilor din ţări africane francofone şi a dejunului de lucru oferit omologilor din state ale regiunii Asia-Pacific. Şeful diplomaţiei române va participa şi la acţiunea protocolară organizată de Preşedintele Comisiei Uniunii Africane pentru promovarea candidaturii ministrului de externe al Rwandei, Louise Mushikiwabo, la funcţia de Secretar General al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei.

Totodată, având în vedere că România deţine în anul 2018 preşedinţia Comisiei pentru Consolidarea Păcii, ministrul afacerilor externe va prezida şedinţa din 1 octombrie a acestui organism specializat al ONU, cu atribuţii în domeniul realizării unei păci durabile în ţări aflate în situaţii post-conflict.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”