Preşedintele Iohannis a semnat decretul de numire a lui George Maior în funcţia de ambasador al României în SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat astăzi decretul de numire a fostului director SRI George Maior în funcţia de ambasador al României în SUA, anunţă Administraţia Prezidenţială.

George Maior a fost audiat, la 19 mai, de Comisiile pentru politică externă ale Parlamentului şi a primit aviz pozitiv. Maior a declarat, la audierile din comisii, că unul dintre principalele sale obiective, în calitate de ambasador al României la Washington, va fi eliminarea vizelor. 

„Consolidarea relaţiilor cu comunitatea românească şi sporirea încrederii va fi o preocupare pentru ambasadă. Ridicarea vizelor va reprezenta o preocupare majoră.Toate cele 10 teme din Parteneriatul Strategic trebuie în permanenţă aprofundate.  De asemenea, operaţionalizarea scutului antirachetă este un aspect avut în permanenţă în vedere“, a spus Maior, în cadrul audierilor din comisii.

În acelaşi timp, George Maior a afirmat că este inacceptabil ca Statele Unite să fie pe locul 11 în topul investitorilor străini în România şi a apreciat că această situaţie trebuie remediată. Maior s-a angajat să întreprindă acţiuni prin care să atragă investiţii americane în România, în special în IT şi Energie.

Cine este George Maior

George Maior s-a născut pe 16 noiembrie, 1967, la Cluj-Napoca. A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca. De asemenea, Maior este absolvent al Colegiului Naţional de Apărare, Bucureşti. A fost diplomat în Ministerul Afacerilor Externe, începând cu 1992, însărcinat cu afaceri la Ambasada României din Irlanda - 1997-1999, secretar de Stat şi Şef al Departamentului pentru Integrare Euroatlantică şi Politică de Apărare - Ministerul Apărării Naţionale, decembrie 2000 şi ambasador al Ministerului Afacerilor Externe, începând cu 2004. Între anii 2004 şi 2006 a fost senator PSD de Alba şi preşedinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

La 25 septembrie 2006, preşedintele Traian Băsescu îl nominalizează pentru ocuparea funcţiei de director al SRI. La scurt timp de la câştigarea preşedinţiei de către Klaus Iohannis, George Maior a demisionat din funcţia de director al SRI, iar preşedintele Klaus Iohannis a acceptat demisia acestuia.

Citeşte şi:

George Maior: „Lista neagră” a Moscovei reprezintă un nou tip de război rece. Mi-e greu să pătrund în mintea decizionalilor ruşi

Fostul şef al SRI George Maior a vorbit, duminică seară, la Digi24, despre momentul plecării sale în Statele Unite, unde a fost numit ambasador, dar şi despre lista cu demnitari din Europa cărora li s-a interzis pătrunderea în Rusia şi pe care se află şi cinci români.

George Maior, invitat special în cadrul lucrărilor programului Harvard University din România

Viitorul ambasdor al României în Statele Unite, fostul director SRI George Maior, a vorbit astăzi, în cadrul lucrărilor programului Harvard University, despre riscurile de securitate din zona Mării Negre.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026