Preşedintele Comisiei SIE: Dacă Meleşcanu are o problemă, să se ducă la CSAT sau la Antonescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Vlase

Preşedintele Comisiei parlamentare de control al SIE, Gabriel Vlase (PSD), a declarat, miercuri, că scrisoare directorului SIE, Teodor Meleşcanu, nu se înscrie în atribuţiile acestui for, iar dacă acesta are o problemă cu declaraţiile publice, să i se adreseze preşedintelui interimar.

Întrebat dacă se pune problema convocării Comisiei de control al SIE, urmare a scrisorii adresate de directorul SIE, Teodor Meleşcanu, Vlase a răspuns: "Nu e nicio comisie convocată, pentru că pornim de la un principiu simplu: cel care controlează spune când şi ce controlează, nu cel care e controlat".

Preşedintele comisiei de control al SIE a menţionat că personal nu a văzut vreo problemă în activitatea SIE în ultima perioadă.

"Activitatea serviciului e controlată în permanenţă, până la ultima şedinţă care a avut loc acum vreo lună de zile, înainte de a intra în vacanţa parlamentară. De atunci şi până acum, eu unul, personal, nu am sesizat chestiuni de încălcări a nu ştiu ce legislaţii, Constituţii, cu excepţia faptului că într-adevăr sunt declaraţii publice. Dar astea nu intră în atribuţia Comisiei, deci e problema domniei lui dacă are probleme cu declaraţii publice, nu a mea. (...) Are o problemă domnia lui, să se ducă la CSAT sau să se ducă la preşedinte, că e în subordine directă şi să-şi lămurească ce au de lămurit. Nu aruncă scrisori că ştiu eu Comisia... Ce să facă Comisia?", a mai spus Vlase.

El a mai precizat că subiectul va fi discutat cu ocazia primei şedinţe a Comisiei, dar în acest moment subiectul "nu priveşte Comisia sub nicio formă".

Vlase a susţinut că nu doreşte să comenteze declaraţiile "preşedintelui, indiferent cine e".

"Hotărârea Parlamentului de înfiinţare a acestei comisii are nişte chestiuni punctuale, abuzuri, încălcări constituţionale, cu chestiuni sesizate oficial, nu aşa.. cineva spune, după aia unul trimite scrisori... Spun că astea sunt copilării ca să... cât e perioada asta", a mai spus preşedintele Comisiei de control al SIE.

Directorul SIE, Teodor Meleşcanu, a solicitat Comisiei parlamentare de control al serviciului verificarea activităţii instituţiei ca urmare a unor afirmaţii publice "care pot afecta imaginea şi credibilitatea" SIE.

SIE menţionează într-un comunicat de presă că, "la 6 august 2012, directorul Serviciului de Informaţii Externe s-a adresat Comisiei Speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe".

"În scrisoarea transmisă, directorul SIE solicită dispunerea măsurilor necesare pentru verificarea şi clarificarea concordanţei activităţii Serviciului cu Constituţia României, legile ţării şi hotărârile Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, precum şi cu regulamentele militare, ca urmare a unor afirmaţii făcute recent în spaţiul public care pot afecta imaginea şi credibilitatea acestei instituţii fundamentale a statului român", se arată în comunicatul SIE, care nu face referire explicit la autorii declaraţiilor privitoare la activitatea SIE.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi