Ponta: Voi discuta şi eu cu Juncker. Este foarte probabil să avem portofoliul Agriculturii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Victor Ponta FOTO presidency.ro

Premierul Victor Ponta anunţă că va discuta şi el cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în privinţa viitorului comisar european din partea României.

„Nu am discutat cu preşedintele Băsescu, dar am aflat că, din păcate, aseară nu s-a ajuns la o concluzie privind numirile în noile funcţii la nivel european, cu excepţia preşedintelui Comisiei Europene, care a fost de altfel şi votat de Parlament. Poziţia Guvernului, pe care de altfel am dezbătut-o şi o voi discuta cu Juncker, este de a încerca să păstrăm portofoliul Agriculturii. Este foarte probabil că vom avea portofoliul Agriculturii“, a spus Ponta, potrivit Mediafax.

„Nu e bine să conteşti, domnule Ponta“

În primă fază, preşedintele şi premierul s-au înţeles să-l susţină, deopotrivă, pe Dacian Cioloş pentru încă un mandat de comisar pentru Agricultură. Înţelegerea a fost confirmată de preşedinte, care, pe un ton relaxat, i-a atras atenţia premierului să nu facă imprudenţa de a-l contrazice. „Eu i-am spus premierului la telefon, sper să nu conteste, pentru că nu e bine să conteşti. L-am întrebat: «Domnule premier, rămânem pe varianta Cioloş?» A zis da!“, a  dezvăluit Băsescu. De partea cealaltă, Victor Ponta spune că nu l-a mandat oficial pe şeful statului să-l susţină pe Cioloş. „În ceea ce priveşte nominalizarea comisarului european, conform Tratatului de la Lisabona şi legii româneşti, Guvernul nominalizează un comisar. Domnul preşedinte vrea să îl nominalizeze el. Eu nu consider că... şi nu i-am dat acest mandat“, a ripostat Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu i-a luat din nou faţa premierului Victor Ponta în negocierile pentru viitorul comisar european al României. Şeful statului a fost prezent ieri seara, la Bruxelles, la summitul extraordinar al Consiliul European. Oficial, liderii de stat şi de guvern din UE s-au întâlnit pentru a stabili succesorul lui Catherine Ashton în funcţia de Înalt Reprezentant pentru Afaceri Externe al UE. Neoficial, dar mult mai important pentru România, la Consiliul European s-au dus primele negocieri privind cele 28 de portofolii pentru comisarii europeni.

Ce spune legea

Conform legii, numele comisarului european este stabilit de guvernul naţional, deci de premierul Victor Ponta. Cele mai multe state sunt reprezentate în Consiliul European de premier, însă, România, conform Constituţiei, este reprezentată de preşedinte. În consecinţă, noul comisar român ar trebui să fie propus de Victor Ponta şi susţinut de Traian Băsescu la negocierile cu liderii europeni. Însă disensiunile dintre cei doi lideri politici români, animate de apropierea perioadei electorale, au făcut din nou ca România să fie mai altfel decât alte state europene.

În apărarea sa, preşedintele a invocat o altă lege, care îi dă dreptate şefului statului. „Parlamentul României va fi informat de către Guvern în legătură cu nominalizarea persoanelor în vederea ocupării unor funcţii în cadrul instituţiilor UE. Comisiile de specialitate ale Parlamentului vor audia persoana nominalziată de Guvern“, spune articolul 19 din Legea privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene.

În plus, Traian Băsescu a arătat că este complet acoperit de Tratatul UE propunându-l pe Cioloş şi a citat din articolul17. „Victor Viorel trebuie să citească asta: Consiliul, de comun acord cu preşedintele ales, adică Juncker, adoptă lista celorlalte personalităţi pe care le propune pentru a fi numite membri ai Comisiei. Alegerea acestora se efectuează pe baza sugestiei făcute de statele membre“, spune Tratatul UE, iar interpretarea preşedinteleui este următoarea: „Mergem la articolul 80 din Constituţia României şi vedem că preşedintele este cel care reprezintă ţara pe plan extern. Deci eu fac sugestia“, a tranşat problema Traian Băsescu.

Citeşte şi:

Băsescu a plecat la Consiliul European: Premierul şi-a dat acordul telefonic pentru Cioloş. Nu e bine să conteşti, domnule Ponta!

Preşedintele Traian Băsescu participă astăzi la Consiliul European desfăşurat la Bruxelles. Şeful statului a anunţat, în emisiunea Evenimentul Zilei, că îl va propune, neoficial, pe Dacian Cioloş pentru încă un mandat de comisar pentru Agricultură. În acest sens, Băsescu spune că a obţinut acordul telefonic al premierului. Ponta are însă altă variantă.

Traian Băsescu: Mă gândesc să fac publice toate înregistrările cu Ponta de când este premier

Preşedintele Traian Băsescu, invitat în emisiunea „Evenimentul Zilei“, difuzată de B1TV, l-a avertizat pe premierul Victor Ponta că va publica toate discuţiile pe care le-au purtat la Palatul Cotroceni, „dacă va continua cu minciuna“. Băsescu şi Ponta au acum un nou motiv de ceartă: susţinerea lui Dacian Cioloş pentru funcţia de comisar european.

Ponta: Băsescu vrea să nominalizeze el comisarul european, dar nu i-am dat mandat

Premierul Victor Ponta spune că preşedintele Traian Băsescu vrea să nominalizeze comisarul european, dar fără să aibă mandat din partea Guvernului. Şeful statului declara săptămâna trecută că s-a înţeles cu premierul în privinţa numelui şi portofoliului dorit de România.

Mai multe pentru tine:
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online