Ponta şi Şova, dezvăluiri din contractul secretizat Roşia Montană. „România trebuie să acopere despăgubiri de 500 de milioane de euro“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul a scos la lumină unele date din contractul Roşia Montană

Premierul Victor Ponta şi ministrul Marilor Proiecte Dan Şova au organizat o conferinţă de presă comună la Parlament şi au prezentat unele prevederi din contractul încheiat între statul român şi compania RMGC, deşi dosarul are gradul de secretizare confidenţial.

„Licenţa de exploatare emisă de Guvernul României în 1999 şi transferată în 2000 către RMGC are gradul de secretizare confidenţial, dar eu consider că anumite informaţii pot să le fac publice. Durată licenţei este de 20 de ani, adică până în 2019,  titularul plăteşte o redevenţă de 2% , iar o redevenţă de 6% se poate face doar prin lege. iată de ce aveam nevoie d eo lege. Nivelul de 6% al redevenţei este comparabil cu cel al ţărilor din Europa care folosesc cianuri la exploatarea aurului, Finlanda şi Suedia.“, a spus Ponta. „Licenţa rămâne secretă, dar ceea ce e important pentru opinia piublică v-am spus eu“, a subliniat Ponta.

Premierul a avertizat din nou că România ar putea plăti despăgubiri.

„Consecinţe financiare: în baza respingerii legii, contractul nu se va realiza. România este obligată să facă ecologizarea zonei. Investiţiile făcute de Roşia Montană Gold Corporation la Roşia Montană se ridică la 550 de milioane de euro. Obligaţiile de mediu şi protecţia patrimoniului, pe care România trebuie să le acopere, dacă nu se face proiectul, se ridică la 480-500 de milioane de euro.Statul român trebuie să decontamineze această zonă.În măsura în care proiectul nu se va realiza, ecologizarea ne va costa 150 de milioane de euro“, a mai spus premierul.

Ministrul Marilor Proiecte a anunţat că toate documentele vor fi date publicităţii într-o săptămână. „Ne apucăm de scanat. În afara licenţei de exploatare vom face totul public“, a spus Şova.

Întrebat dacă va vota pro sau contra proiectului d ela Roşia Montană, Şova a ezitat. „Cred că acest proiect corespunde din punctul de vedere al condiţiilor de mediu. Senatorul Şova va spune da. Ministrul Şova a contribuit la acest proiect“, a anunţat ministrul.

"În legea din 1999 nu există nicio prevedere referitoare la protejarea patrimoniului cultural de la Roşia Montană. Există o prevedere referitoare la protecţia statului, dar e aşa, să protejăm mediul. În noua lege se asigură că nu se vor mai putea face creşteri de capital social peste statul român. S-a discutat despre exploatarea altor metale, în afară de aur şi argint, care este interzisă la Roşia Montană", a mai subliniat ministrul delegat pentru proiecte de investiţii“, a mai spus Şova.

„Dacă vrem să exploatăm singuri aurul de la Roşia Montană ne costă 1, 9 mld de doalri“, a declarat Şova, care a evitat să spună dacă ne permitem sau nu investiţia.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute