Ponta: MO a primit de la CC un înscris extrem de ciudat, semnat cu o bară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Victor Ponta

Premierul Victor Ponta a declarat, astăzi, că Monitorul Oficial a primit din partea Curţii Constituţionale (CCR) "un înscris extrem de ciudat" drept rectificare la o decizie a Curţii deja parafată, care era semnat cu o bară.

"Monitorul Oficial a primit un înscris extrem de ciudat. Nu pot eu să spun dacă este fals sau nu, pentru că asta în mod sigur va spune Parchetul General. Eu pot să vă spun doar că secretarul general (al Guvernului - n.r.) m-a informat asupra faptului că a primit o adresă neobișnuită: nu era semnată de către Zegrean (preşedintele CCR-n.r.), era semnată cu o bară și includea un nou paragraf", a explicat primul-ministru.

El a arătat că este neobişnuit ca o corectură să aibă în vedere un întreg paragraf în loc de o literă sau o cifră.

"Eu i-am cerut secretarului general - având în vedere că legea spune foarte clar că răspunderea asupra a ceea ce se publică în Monitorul Oficial nu aparţine Monitorului, ci celui care a trimis adresa - şi am zis: «bun, dacă nu ne aparţine nouă răspunderea şi aparţine celui care a trimis adresa, publicaţi-o!» Cel care a trimis însă adresa...am înţeles din relatările media că cel puţin doi judecători ai Curţii Constituţionale le consideră ilegale. Eu nu ştiu să se fi întâlnit Curtea Constituţională, dar nu era sarcina Monitorului Oficial să verifice dacă s-a întrunit sau nu Curtea. E foarte clar însă că Parchetul General va trebui să vadă dacă sunt false acele adrese şi cine le-a falsificat", a spus Ponta, întrebat de jurnalişti dacă are cunoştinţă de vreo adresă falsă trimisă Executivului de Curtea Constituţională.

Ponta a adăugat că Monitorul Oficial este obligat să publice toate actele care i se trimit de către instituţiile în drept.

"Noi publicăm orice, noi trebuie să publicăm, că altfel pac doamna Barbu, pac la Războiu' cu plângerea penală!", a afirmat Ponta.

Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a declarat, joi, că este nevoie de o acţiune rapidă a Parchetului pentru a clarifica situaţia ambiguă de la Curtea Constituţională, generată de emiterea a două documente complet diferite.

În 2 august, într-un comunicat de presă postat pe site-ul Curţii Constituţionale, Curtea anunţa că a amânat până în 12 septembrie decizia privind referendumul, menţionând că a primit date "contradictorii" privind listele electorale permanente şi că a cerut Guvernului ca până la 31 august să să transmită listele în baza cărora s-a organizat referendumul.

Mai multe pentru tine:
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
Antrenorul de minți. Șahistul Flavius Mihailiuc învață copiii să judece corect: „Sunt abilități care le va trebui în viață“
Cât de sănătos este să renunți la lift și să urci scările. Poate reduce riscul bolilor cardiovasculare și chiar cel al unui deces prematur
Eliza Samara, performanță uluitoare: a câștigat a 5-a oară Liga Campionilor la tenis de masă
Un medic, triatlonist la 83 de ani, împărtășește reţeta sănătăţii sale: patru principii-cheie ale dietei
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
Taiwanul raportează activitate militară chineză după ce Blinken a părăsit Beijingul
Țara unde românii au un salariu de 5.000 de euro pe lună. Ce spune Daniel, stabilit de mai bine de 30 de ani: „Există un mit, când vorbim de salariu"
Oana Zăvoranu sare la gâtul Adelei Popescu! Ce a enervat-o la culme la soția lui Radu Vâlcan: „Când o vedeți pe distinsa pe undeva că se rupe în figuri...”
Coșmarurile care îi duc în pragul disperării pe mulți români. „M-am mutat, a fost insuportabil”
Adevărul despre Moscova lui Putin, dezvăluit de un vlogger român din Rusia. „Vă spun după 20 de ani de trai aici“ VIDEO